Skip to content
Sănătate

Valeriu Gheorghiță: 9.394 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani au fost vaccinați anti-COVID-19 până acum, în România

Inquam Photos/George Calin

Peste 9.000 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani au fost vaccinați anti-COVID-19 la nivel național din data de 2 iunie, când a început imunizarea pentru această categorie de vârstă, și până în prezent, a anunțat marți medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare din România.

Câți copii au fost vaccinați anti-COVID-19 până acum, la nivel național

Cei mai mulți adolescenți au fost vaccinați în Capitală, a precizat medicul militar.

”Pe 2 iunie a început activitatea de vaccinare și pentru copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Până astăzi, 8 iunie, ora 12.00, au fost vaccinați 9.394 de copii, cei mai mulți fiind în municipiul București (2.315), urmat de județul Cluj (856), Ilfov (439), Timiș (433) și Iași (370)”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a prezentat și situația din alte state europene au început sau se pregătesc să înceapă imunizarea adolescenților.

”La nivelul celorlalte țări ale Uniunii Europene, Franța va începe activitatea de vaccinare pentru această grupă de vârstă pe data de 15 iunie, Germania și Polonia au declarat ă au început pe data de 7 iunie, de asemenea, Lituania va începe în decursul lunii iunie, iar Austria își propune ca până la sfârșitul lunii august să atingă peste 340.000 de copii, cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani ca obiectiv de vaccinare. Ungaria a început să vaccineze tinerii între 16 și 18 ani de la mijlocul lunii mai. Fiecare țară are propria strategie de vaccinare, iar progresiv, grupele de vârstă eligibile sunt incluse în programul de vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *