Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica consideră că este un paradox faptul că se încearcă o reformă bugetară şi reformarea statului cu partide nereformate. El crede că, într-un final, PSD îl va accepta pe Ilie Bolojan în funcţia de premier, dar „preţul pe care îl vor cere va fi foarte mare”.
„Paradoxul acestui proces de negociere este că se încearcă să se creeze un program de reformă bugetară şi pentru reforma statului cu partide nereformate. E foarte greu să devii credibil câtă vreme în acest proces de negociere vezi chipuri care sunt responsabile pentru ceea ce s-a întâmplat până acum”, a declarat Valeriu Stoica, duminică, într-o emisiune la Digi 24.
Potrivit acestuia, această reformă ar fi trebuit făcută până acum, întrucât nu se poate face peste noapte.
Valeriu Stoica este de părere că PSD îşi doreşte să intre la guvernare şi vrea să obţină din negociere „cât mai mult”.
„Probabil că vor accepta până la urmă să fie prim-ministru Ilie Bolojan, dar preţul pe care îl vor cere pentru această concesie va fi foarte mare, în sensul că vor dori să aibă poziţii foarte importante, şi în zona economică, şi în zona, să spunem aşa, de construcţie a statului”, a mai declarat Valeriu Stoica.
Întrebat dacă social-democraţii sunt în poziţia de a cere, Valeriu Stoica a afirmat: „Eu am spus de câteva ori în ultimul timp că, dacă PSD intră în Opoziţie, îşi semnează, nu certificatul de deces, dar certificatul de partid minor”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News