Skip to content
Politică

Valiză goală, detonată de pirotehniști în centrul Piteștiului

Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au detonat miercuri o valiză suspectă abandonată în zona centrală a municipiului Pitești, în urma verificărilor constatându-se că valiza era goală și nu prezenta niciun pericol.

Valiza de tip „diplomat” a fost observată în apropierea intrării în centrul de examinare al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Argeș de o persoană, care a sunat la 112. În urma apelului au intervenit mai multe echipaje de poliție, care au izolat zona și au evacuat clădirile din jur, inclusiv sala în care se susținea examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere.

Sediul nostru a fost evacuat total. (…) Nu a intrat nimeni în panică, am avut grijă de acest lucru, avem proceduri pe această linie și ne-am conformat în cel mai scurt timp. (…) Examenul se va relua„, a declarat șeful SPCRPCÎV Argeș, comisarul șef Ion Angheloiu, citat de agerpres.ro.

După izolarea zonei, valiza suspectă a fost a fost mutată de pirotehniști la intrarea într-o parcare supraterană din apropiere, unde a fost detonată. Potrivit unor surse judiciare, valiza era goală și nu prezenta pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *