Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate pe BVB în această săptămână a depăşit un miliard de lei

Sursa foto: X

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în săptămâna care se încheie duminică a depăşit un miliard de lei pentru prima dată în acest an, iar cea mai bună zi de tranzacţionare a fost joi, 16 mai, când rulajul a depăşit 767 milioane de lei.

Capitalizarea bursieră a urcat la peste 336 miliarde de lei, în creştere cu 3,78 de miliarde de lei faţă de săptămâna anterioară.

Cea mai slabă zi de tranzacţionare a fost vineri, 17 mai, când valoarea schimburilor cu acţiuni s-a cifrat la 61,6 milioane de lei.

Cele mai importante creşteri în această săptămână au fost înregistrate de acţiunile Chimcomplex Borzeşti, care s-au apreciat cu 14,95%, Conted – plus 14,13% şi Electroaparataj – plus 11,76%.

La polul opus, cele mai severe deprecieri au fost consemnate de titlurile COMCM Constanţa – minus 11,5%, Bittnet Systems – minus 9,35% şi Promateris – minus 9,09%.

În topul celor mai tranzacţionate acţiuni se află Banca Transilvania, care au generat un rulaj de 98,15 milioane de lei, OMV Petrom – 77,55 milioane de lei şi Hidroelectrica – 37,92 milioane de lei.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: