Skip to content
Coronavirus

Valul 4 ar putea fi mai rău decât pare. Fost ministru al Sănătății: Numărul real al cazurilor este mai mare decât ce vedem noi în comunicarea oficială

Inquam Photos / George Călin

Contactat de PS News, fostul ministru al Sănătății, medicul și  senatorul PSD, Florian Bodog, a vorbit despre creșterea accentuată a numărului de cazuri noi de Covid-19. Bodog a explicat că „numărul real al cazurilor este oricum mai mare decât ceea ce vedem noi în comunicarea oficială”. De asemenea, social-democratul a criticat Executivul, susținând că rezultatele negative ale pandemiei se resimt din cauza celor care guvernează țara.

„Situația nu arată foarte bine, din păcate. Faptul că numărul de cazuri crește în fiecare zi nu ne poate liniști, dimpotrivă, ridică multe semne de întrebare cu ceea ce se întâmplă în mod real. Trebuie să spunem faptul că numărul de cazuri crește din cauza faptului că s-au încălcat cu bună știință o serie de reguli care au fost impuse prin lege. De asemenea, nu s-a produs nici vaccinarea. Rata de vaccinare este în continuare scăzută și, practic, strategia de vaccinare nu și-a atins scopul, chiar dacă premierul și-a asumat această strategie, însă a dat greș. 

Din cauza faptului că nu s-au alocat bani pentru centrele de vaccinare, unele dintre ele s-au închis. Pe de altă parte, nu s-a făcut vaccinarea în zona rurală și, nu în ultimul rând, încrederea populației în autorități a scăzut din cauza comunicării pline de bâlbe.

Numărul cazurilor nu crește neapărat de la o zi la alta. Eu cred că numărul real al cazurilor este oricum mai mare decât ceea ce vedem noi în comunicarea oficială. Faptul că se testează și țintit în anumite focare duce automat la creșterea numărului de cazuri”, spune Bodog.

Social-democratul a explicat că Ministerul Sănătăţii își va asuma în zadar operaţionalizarea a 1.522 de paturi ATI pentru pacienţii cu COVID-19, în condițiile în care nu există suficient personal medical specializat.

„Eu mă mir că există diferențe majore între declarațiile din timpul valului 3 de pandemie cu privire la numărul de paturi și ceea ce se afirmă acum în spațiul public. Unde e realitatea?! Care e numărul real de paturi ATI pe care România îl are disponibil pentru pacienții Covid-19?!

În ceea ce privește personalul medical: nu poți scoate personal de unde nu există. Sunt zone în România unde nu există medici de Terapie Intensivă și aici mă refer la sudul țării și e destul de greu să crești numărul de paturi fără ca acesta să fie dublat de personal calificat.

Ceea ce vreau eu să spun este faptul că prima măsură luată de această coaliție de guvernare a fost să desființeze Centrul Național de Resurse Umane. Acest Centru s-a creat pentru a identifica și a rezolva problemele personalului medical din România, iar primul lucru pe care l-a făcut ministrul nou venit a fost să desființeze acest centru, iar rezultatele se văd.

Colegii mei medici sunt dedicați, însă și limitele fizice trebuie să le cunoaștem și trebuie să fim conștienți de ele. Nu poți trage de un ac, decât atât cât permite tăria materialului și elasticitatea pe care o are acesta.

Dacă acest val continuă să meargă cu aceeași viteză cu care a mers până acum și cu aceeași amploare, ceea ce se va întâmpla nu poate fi predictibil”, conchide Florian Bodog.

Până astăzi, 22 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.165.886 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 252 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.086.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.045 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 172 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *