Skip to content
Sănătate

Valul patru al pandemiei copleşeşte cabinetele medicilor de familie. „Cel puţin 30% sunt pozitivi“

www.news-medical.net

Datele raportate zilnic de oficialităţi reprezintă doar vârful icebergului, medicii de familie atrăgând atenţia că le ajung în cabinet, zilnic, pacienţi cu simptome de COVID. Foarte mulţi îşi cumpără teste rapide, se testează, ştiu că sunt pozitivi, dar nu fac demersuri pentru a fi înregistraţi oficial, potrivit adevarul.

Totul se întâmplă într-o perioadă în care este evident că numărul celor infectaţi este mult mai mare decât cel raportat oficial. „Presiunea e mare, vor toţi consultaţii la noi şi din cei care intră în cabinet cel puţin 30% sunt pozitivi, este o nebunie ce se întâmplă. Nu vor să se testeze, iar la spital dacă se duc nu-i testează. Am avut doi copii pozitivi, iar pe mamă şi pe cealaltă soră n-au vrut să le testeze. Noi nu ne permitem să facem teste pe banii noştri, dacă faci 10 pe zi, sunt 200 de lei“, spune medicul Viorel Rădulescu, medic de familie în municipiul Caracal.

Situaţia actuală este perfect explicabilă, spune medicul, pentru că grija pentru siguranţa proprie, şi cu atât mai puţin pentru cei din jur, nu există. „Nu se respectă nimic, nu stau în izolare, nu poartă mască… La noi în oraş incidenţa e 5 şi ceva, în mod normal ar trebui să se poarte mască şi pe stradă. Numai când ajunge pe patul de spital regretă, dar e prea târziu“, a mai spus medicul.

„Sistemul nu a învăţat să comunice cu cei ce l-ar putea ajuta”

Dr. Marius Puenea, medic de familie într-o comună din Olt, a făcut, în schimb, tot posibilul pentru a primi acceptul DSP să înregistreze rezultatele testelor pe care le efectuează pacienţilor săi în aplicaţia Corona Forms. Este un mic pas, însă astfel pacienţii ar fi din vreme responsabilizaţi şi nu s-ar mai „pierde“ pe drum. „Sistemul nu a învăţat cum să comunice cu cei care ar putea să-l ajute. Aştept de ieri (n. red, luni) să pot să înregistrez eu testele. Şi… aştept. Am o grămadă de colegi care fac treaba asta (n. red. – testează pacienţii), dar aşteaptă ulterior să primească decizia de izolare, aşteaptă să vină ambulanţa (n. red. – să efectueze un nou test). Adică alt drum, altă distracţie. Au fost cazuri de pacienţi testaţi pozitiv, s-au dus acasă, au stat cât au vrut ei, n-au vrut să anunţe la 112“, a precizat medicul Puenea.

Lipsa de responsabilitate este, de altfel, una dintre marile probleme constatate de către medicii de familie. „N-am învăţat nimic din primele trei valuri. Adică n-am învăţat că distanţarea, masca şi bunul simţ trebuie să primeze“, a mai spus Puenea.

Cu ce simptome se prezintă

Pacienţii care vin către medicii de familie sunt, cei mai mulţi, convinşi că se confruntă cu „o viroză“.

„Au o jenă faringiană, îi râcâie-n gât – pe româneşte, au dureri la înghiţit, mai rar transpiraţii, tulburări de tranzit şi mai rar febră, uneori deloc. Şi toată lumea zice – eu n-am nimic. Şi când îi trimitem la testare, un pacient din trei e pozitiv“, a mai spus dr. Viorel Rădulescu. Dr. Puenea vorbeşte de simptome diferite în cazul copiilor, iar în ultimele săptămâni copiii se numără din ce în ce mai des printre pozitivi. La cei mici predomină simptomele digestive – diaree, vărsături, a precizat medicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *