VIDEO Vama Calafat este blocată din nou, pentru a treia zi, de protestul fermierilor și transportatorilor

Sursă foto: Captură video

Vama Calafat este blocată din nou, pentru a treia zi, de protestul fermierilor și transportatorilor. Zeci de tractoare și camioane au blocat punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria.

Vama Calafat este blocată în totalitate în acest moment de zeci de utilaje agricole, dar și camioane. De altfel, multe dintre acestea au fost încuiate și abandonate de către proprietari, care le-au lăsat și au plecat acasă, notează Digi24.

Fermierii și transportatorii spun că acesta este un alt semn de protest. Aceștia se vor întoarce duminică dimineață după autovehicule, cu speranța că lucrurile se vor schimba după negocierile din această seară.

Astăzi este a treia zi la rând când Vama Calafat este blocată de către protestatari.

De altfel, în această seară a fost blocată și Vama Bechet, însă acolo mare parte dintre protestatari s-au retras.

O acţiune de protest a transportatorilor a avut loc și pe DN 24B (DE 581), în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa.

Un număr de 20 de autoturisme mici, trei autotrenuri şi o autoplatformă au fost oprite pe prima bandă a sensului de mers către Republica Moldova, vehiculele având claxoanele pornite, în semn de solidaritate cu protestatarii din Capitală.

Potrivit autorităţilor, conducătorii auto şi pasagerii din maşini au avut un comportament paşnic, nefiind înregistrate probleme, iar traficul rutier nu a fost perturbat.

La faţa locului au fost trimise trei echipaje de poliţie rutieră şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: