Skip to content
Știri locale Vrancea

Vânătoarea locurilor de parcare continuă şi în 2020. Peste 700 de focşăneni nu şi-au prelungit contractele de închiriere

Persoanele care nu au solicitat prelungirea contractului până la 31 decembrie şi-au pierdut dreptul de preemţiune, locul respectiv de parcare devenind liber şi fiind atribuit pe principiul „primul venit, primul servit ”

Aşa cum era de aşteptat, prima zi de lucru cu publicul din acest an la SC Parking Focşani, societatea Consiliului Local care administrează locurile de parcare din municipiu, a fost marcată de cozi uriaşe la uşa instituţiei. Încă de la ora 7.00, când încă nu era deschis, oamenii au luat cu asalt instituţia, înfruntând frigul, în speranţa că îşi vor rezolva problema locului de parcare pentru anul acesta sau pe termen mai lung. Asta după ce 700 de spaţii de parcare au devenit libere în noul an, prin neprelungirea contractelor încheiate în 2019. Mulţi dintre ei au stat şi 8 ore în ger, chiar dacă nu au reuşit să se bucure la final, informează adevarul.ro.

Noi am avut 8.370 de contracte încheiate în 2019, iar până la sfârşitul anului au fost 700 de persoane care nu şi-au mai prelungit contractul, fie că au uitat, fie că nu au mai dorit. Noi am transmis în termen oamenilor că în cazul neprelungirii contractelor locurile devin vacante şi vor fi atribuite pe principiul <>. Cam 70% din oamenii care au venit în număr mare astăzi urmăresc să închirieze locurile vacante. Ştiu că este un disconfort să stai în frig, dar oamenii au luat bonuri de ordine şi mai mult de zece persoane nu am putut introduce în interior, pentru că nu avem spaţiu. Astăzi am emis dispoziţie pentru emiterea a 300 de bonuri, iar până acum (n.r. ora 14.30) au fost procesate 125 de cereri„, a declarat Nicuşor Statache, directorul Parking Focşani, care anticipa că angajaţii vor rămâne mult peste program.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *