Vânzările mărcii Dacia a Renault au înregistrat o creştere anuală de 24,2%, în primele şase luni ale anului

dacia sandero
Sursa foto: Dacia

Vânzările mărcii Dacia a Renault au înregistrat o creştere anuală de 24,2% în primele şase luni ale anului, a declarat, marţi, unitatea low-cost a constructorului francez de automobile, subliniind importanţa mărcii accesibile, pe fondul incertitudinii economice, transmite Reuters.

În ciuda îmbunătăţirilor, problemele legate de lanţul de aprovizionare persistă, reducând producţia din Maroc a maşinii de oraş Dacia Sandero cu 20.000 în timpul perioadei, a spus un direcor.

Dacia, care se mândreşte cu best-sellere precum Sandero, şi îşi extinde gama de vehicule electrice (EV), a vândut 345.432 de vehicule între ianuarie şi iunie, se arată într-un comunicat al unităţii Dacia.

Aceasta se compară cu 277.885 de unităţi în aceeaşi perioadă a anului 2022, care a fost puternic afectată de Covid-19 şi de lipsa de componente.

Cele patru modele principale ale Dacia au înregistrat o creştere în primele şase luni ale anului, vânzările modelului hibrid Jogger avansând cu 130% şi reprezentând peste una din patru comenzi ale clienţilor.

Vânzările modelului Spring, fabricat în China, unul dintre cele mai accesibile modele electrice de pe piaţa franceză, au crescut cu 38%, în timp ce vânzările de Sandero au urcat cu 24%.

Vânzările de vehicule electrice şi de maşini hibride au crescut în Uniunea Europeană în ultimii trei ani, impulsionate de subvenţiile guvernamentale şi de flotele corporative care caută opţiuni de vehicule cu emisii scăzute sau zero.

Dobânzile ipotecare sau cursurile de schimb nefavorabile au făcut ca cererea să fie mai slabă în multe ţări, dar marca poate fi o alternativă interesantă pentru clienţii mai sensibili la preţ, a declarat directorul de marketing, vânzări şi operaţiuni Dacia, Xavier Martinet, într-o discute telefonică cu jurnaliştii.

El a mai spus că, deşi tendinţa se îmbunătăţeşte, problemele de aprovizionare au continuat să împiedice producţia.

„Poate că anul trecut ne lipseau trei părţi ale maşinii şi acum ne lipsesc doar două. Deci, se îmbunătăţeşte, dar face situaţia mai bună? Nu ştiu pentru că încă nu putem construi toate maşinile pe care dorim” să le construim, a spus el.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: