Luna iulie a acestui an este până în prezent cea mai caldă din istoria meteo a României – peste iulie 2012 – și se va încheia sigur în topul celor mai calde luni ale lui „Cuptor”. Cum iunie a fost extraordinar de caldă, iar iulie este și ea mult peste medie, vara lui 2024 are toate șansele să fie cea mai caldă de până acum, indiferent de cum va fi august.
În primele 13 zile ale luni iulie media temperaturii oe țară a fost de 24 C, peste cea mai caldă lună de până acum, iulie 2012, a spus pentru HotNews.ro Gabriela Băncilă, director meteorologie operațională în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
Ea a explicat faptul că nu știm dacă iulie 2024 se va menține pe primul loc, însă, dat fiind că prognozele indică temperaturi peste medie, este clar că luna în curs ca fi printre cele mai calde luni iulie din istorie.
Cele mai calde luni, temperatura medie de la peste 100 de stații meteo ANM
Iulie 2012: +23,9 C
August 1992: +22,7 C
Iulie 2007: +22,7 C
Iulie 2015: +22,3 C
Iulie 2024 are până acum o medie de 24 C
Diferența față de iulie 2012 este că atunci nu au fost așa multe zile cu temperaturi de 40-42 C, cum au fost și vor fi în luna în curs, dar atunci au fost constant temperaturi mult peste medie. Este imposibil de spus pe ce loc va fi iulie în topul celor mai calde luni, dat fiind că suntem abia la jumătate. Va fi clar în primele locuri.
Este evident că vom avea o vară record, mai ales că luna iunie a fost cu peste 3 C peste normal și în unele locuri media a fost cu aproape 5 C mai mare.
„Vara lui 2024 se așază de departe în topul celor mai călduroase veri. Iunie a fost foarte foarte cald și nu putem face o comparație cu iunie 2012, care nu a fost o lună așa de caldă. Dacă și iulie va fi cea mai caldă lună de când există observații meteo, ar fi pentru prima oară când două luni consecutive de vară sunt cele mai calde”, a explicat Gabriela Băncilă.
Chiar dacă luna iulie nu va fi cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteo, vara lui 2024 își va păstra primul loc”, spune Gabriela Băncilă. Acest prim loc este foarte probabil indiferent ce va fi în august, care nu are cum să fie o lună răcoroasă. Chiar dacă august va fi o lună normală la capitolul temperaturi, așadar mult mai rece decât luna în curs, vara lui 2024 va fi cea mai caldă de până acum, date fiind extremele termice din prima jumătate a anotimpului cald.
Sunt stații meteo unde temperatura medie a zile a fost în weekend de 33 C, ceea ce înseamnă extrem de mult, fiind dese și cazurile în care spre miezul nopții au fost 30-31 C. Nu prea se mai răcește afară.
Consecința este că devine tot mai greu de suportat căldura, consumul de electricitate crește enorm și efectele caniculei prelungite se văd peste tot, de la funcționarea orașelor, până la lipsa de apă din agircultură.
Canicula s-a extins și spre jumătatea nordică a țării, fiind temperaturi de aproape 37 C în Brașov și de 38 C la Alba Iulia. În iunie au fost mai ales în sud temperaturi de peste 35 C, dar în aceste zile masa de aer cald a ajuns și în nord și alertele de căldură afectează și nordul Moldovei și nordul Transilvaniei și Maramureșul. Prognozele indică maxime de 40 C în Transilvania și 37 C în Maramureș. În Oltenia, Muntenia și Dobrogea temperaturile vor ajunge la 42 C în aceste zile.
Nopți foarte calde au fost în toată țara, iar în București au fost zi de zi și diferențe de 4-5 C între minimele de la stația meteo Filaret, unde este mereu mult mai cald decât la Băneasa. Asta se întâmplă din cauza efectului de „insulă de căldură” a orașului. La Băneasa au fost minime pe la 16-18 C, iar la Filaret în jurul a 20-23 C.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News