Skip to content
Politică

Vasile Blaga calmează apele după demia Andreei Paul: Mai sunt și supărări în familie

 

Copreședintele PNL Vasile Blaga a făcut primele declarații după ce Andreea Paul a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte PNL, deoarece nu a fost propusă președinte al organizației județene Satu Mare.

„Domnia sa, nu este un secret, și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte”, a afirmat Blaga, care a precizat că membrii din organizația Satu Mare a fost de acord cu varianta de conducere stabilită de BPN, transmite agerpres.ro.

Totodată, Blaga a vorbit despre situația din Satu Mare și a dezvăluit că Andreea Paul și-a exprimat dorința de a fi președinte al filialei Satu Mare. „Da, și eu mi-aș dori multe, dar numai ce se poate, se poate. Adică trebuie să vrea și cealaltă parte. Trebuie să vrea Grivei. Grivei este organizația județeană. Am fost foarte explicit, da?!”, a precizat el.

Vasile Blaga a explicat că, în momentul în care s-a ajuns la concluzia că la Satu Mare nu este o armonie în organizație, niciunul din membrii Biroului Politic Național nu i-a acceptat la conducere pe cei care au condus până „astăzi” organizația. „Drept urmare, vor conduce președintele Consiliului Județean și un primar. Există resursă. De aceea mai sunt și supărări, din când în când. Așa e în viață, și în familie se mai întâmplă”, a spus Blaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *