Eurodeputatul PNL Vasile Blaga le-ar fi spus liberalilor, în ședința informală de luni seară de la Vila Lac, că în prezent negociază „cu șoferii PSD-iștilor de altădată” și nu ar trebui să cedeze niciun milimetru în fața partenerilor de la guvernare, au declarat surse politice. În timpul ședinței de la Vila Lac, Vasile Blaga le-ar fi spus colegilor săi să nu accepte să fie subordonați PSD-ului sub niciun pretext.
„Noi de fapt negociem cu șoferii PSD-iștilor de altădată”, ar fi afirmat Blaga, conform surselor citate.
Surse liberale mai susțin că Rareș Bogdan, Dan Motreanu și câțiva lideri de filiale județene au cerut imperativ, în cadrul întâlnirii de la Vila Lac, să nu rămână Ministerul Transporturilor la PSD și după rotativă.
Nu ar fi prima afirmație tranșantă pe care o face Vasile Blaga în spatele ușilor închise. Într-o ședință tensionată la Vila Lac în prima parte a lunii aprilie, tot el ar fi spus că liberalii au ajuns „ospătarii PSD, partidul are zero organizare”.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News