Negociatorul-șef al aderării României la Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș, profesor și diplomat clujean, a transmis publicației Cluj24 gândurile sale la împlinirea a 20 de ani de la încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
„Cu toții ne-am întrebat ce grozăvii ne așteaptă ca urmare a alegerilor prezidențiale din 8 decembrie 2024. Nu vom afla răspunsul deoarece acel scrutin a fost anulat și va fi reprogramat. Personal, asociam astfel de interogații chinuitoare cu o altă zi de 8 decembrie, cea din 2004. Atunci am închis și ultimul capitol din negocierile de aderarea la Uniunea Europeană, ceea ce însemna că drumul era deschis către decizia Consiliului European de a agrea rezultatul finalizării acelor negocieri și îndeosebi a conținutului Tratatului de Aderare. Evenimentul respectiv a trecut aproape neobservat deoarece românii trăiau ultimele zile dinaintea rundei a doua a alegerilor prezidențiale, care au fost la fel de contorsionate și pline de scandaluri ca și ceea ce am trăit în aceste zile.
„La București toți liderii politici erau în plin scandal electoral”
Pentru mine, ca Negociator șef al României, tot anul 2004 a fost un coșmar deoarece a fost un an electoral de la început până la sfârșit. Iar semnele îngrijorătoare au apărut încă din decembrie 2003 când Parlamentul European a cerut „înghețarea” negocierilor de aderare ale țării noastre.
Tot atunci, importante componente ale administrației locale și centrale se arătau „obosite” să mai aplice programele de pregătire a aderării. Și Uniunea Europeană era în plin proces de prefacere, fiind aștepată parafarea și ratificarea unui Tratat Constituțional. Din octombrie s-au auzit voci politice în Olanda care se opuneau aderării României la UE. La începutul lui decembrie am reușit să temperăm acele atitudini olandeze, dar cu câteva zile înainte de 8 decembrie, la Comisie se știa că Finlanda se va împotrivi finalizării negocierilor României.
Iar la București toți liderii politici erau în plin scandal electoral, alții își făceau bagajele de plecare și nimeni nu avea timp și chef să stingă „incendiile” negocierilor de aderare. Firește că Negociatorul șef a trebuit să găsească soluții. Acesta a fost mediul intern și extern în care a trebuit să derulăm, în 2004, faza finală a negocierilor de aderare, desi populația continua să susțină acest proces într-un procent impresionant!
„Fluxurile internaționale de presă titrau că România nu va încheia în 2004 negocierile de aderare”
Împreună cu membrii echipei noastre de negociere am plecat la Bruxelles, în dimineața de 8 decembrie 2004, pentru ceea ce trebuia să fie închiderea ultimului capitol (Concurența) din cele 31. Deja negociam cu o Comisiei Europeană nouă, cea condusă de fostul premier portughez Barroso. Prima întâlnire am avut-o chiar cu președintele Barroso, urmând apoi discuții programate cu alți demnitari comunitari.
Președintele Barroso ne-a primit foarte zâmbitor, dar când i-am spus de ce suntem la Bruxelles, a replicat scurt că el va susține ceea ce va propune comisarul finlandez pentru Extindere, zicând că detalii vom afla când ne vom vedea cu dl. Olli Rehn. Cu acesta, întâlnirea era programată pentru ora 15. Între timp am vizitat alți demnitari europeni, dar aveam nerăbdarea de a mă afla în fața comisarului pentru Extindere. La ora 15 fix, dl. Rehn ne-a primit glacial și din start a spus că România nu va încheia negocierile, deoarece a primit semnale că în țara noastră mai sunt probleme cu îndeplinirea criteriilor de aderare, erau unele state membre care se opuneau (nu a menționat Finlanda!) și nici nu ar putea spune când Comisia va recomanda finalizarea negocierilor de aderare, putând fi în 2005, în 2006 sau altcândva. Foarte arogant și poruncitor a spus că deja a convocat o conferință de presă, la ora 15:30, ceea ce însemna că nu mai era dispus să asculte argumente din partea noastră. Am ieșit din cabinetul comisarului Rehn și am declarat că eu nu voi participa la acea conferință de presă deoarece era o abordare în afara principiilor agreate pentru negocierile de aderare. Plecând spre ieșire, m-am întors din drum și am intrat în sala de presă pentru a vedea limbajul pe care-l folosea comisarul european. A fost foarte sec și chiar a denaturant realitatea din România, iar pentru jurnaliștii acreditați la Bruxelles dl. Rehn le-a dat „știrea bombă”. La ora 16, deja fluxurile internaționale de presă titrau că România nu va încheia în 2004 negocierile de aderare. Desigur, cu satisfacție cinică, aceeași știre a năvălit și în redacțiile din România
„La ora 19, COREPER a agreat cu unanimitate finalizarea negocierilor de aderare”
La ora 18 l-am sunat pe premierul Adrian Năstase, care era înaintea ultimei dezbateri televizate cu contracandidatul Traian Băsescu. I-am spus că într-o oră urmează să închid capitolul Concurență și, mai mult, vor fi declarate încheiate negocierile de aderare a României la UE, urmând ca în 9-10 decembrie să finalizez textul Tratatului de Aderare. Premierul a fost mirat și mi-a zis că el deja primise informări despre neterminarea negocierilor de aderare. I-am replicat că eu nu i-am transmis o astfel de informare, nu aveam timp de clarificări, dar așteptam de la dumnealui, în max 15 min., mandatul de a finaliza negocierile întrucât avusesem mandat doar pentru capitolul Concurență. I-am trimis rapid proiectul de mandat de negociere și l-am primit imediat cu semnătură. La ora 19 am intrat în sala de negociere și COREPER a agreat cu unanimitate închiderea capitolului Concurență și finalizarea negocierilor de aderare. Președinția olandeză a Consiliului UE s-a scuzat că, întrucât evenimentul s-a desfășurat într-un mod neobișnuit, nu a pregătit cupa de șampanie, promițând că o va dubla la reuniunea politică din 14 decembrie. Și s-a ținut de cuvânt!
„Drumul spre statutul de mebru al UE a fost foarte greu”
În 17 decembrie 2004, după alte „întâmplări neobișnuite”, Consiliul European a aprobat finalizarea negocierilor de aderare și a aprobat textul Tratatului de Aderare, care urma să fie semnat în primele luni ale anului următor. Am scris aceste amintiri la sugestia unui jurnalist care, în urmă cu 20 de ani, s-a străduit să informeze corect opinia publică românească despre procesul aderării la Uniunea Europeană.
Pentru contemporanii noștri, care astăzi nu știu cum s-a realizat aderarea la UE, le repet că nici la Bruxelles și nici în alte state membre, România nu a fost „țara dorită” ca membru în Uniune. Că drumul spre statutul de membru al UE a fost foarte greu, au fost nenumărate piedici interne și externe.
În 8 decembrie 2004 am putut spune că am trecut de toate barierele. Am finalizat negocierile de aderare cu toată opoziția publică a Comisiei Europene (apropo, de „neobișnuința cazului României”!). Desigur, în România nu s-a spus mai nimic despre acest drum, căci a fost o campanie electorală ce ținea cont doar de interese personale și de grup, cât mai puțin de interesul national, de binele Țării.
Iar după ce s-a terminat confruntarea politică a alegerilor a urmat bătălia politicianistă a acaparării cât mai multor avantaje personale și de grup, care se spera să fie amplificate după aderarea la Uniunea Europeană, în 1 ianuarie 2007. Redistribuția nedreaptă a beneficiilor aderării la Uniune a făcut ca euro-optimismul românilor să se diminueze tot mai mult și, pentru că liderii români se comportau în Uniunea Europeană ca și cum s-ar fi aflat în Fanar, milioane de cetățeni ai României au plecat să se integreze direct în statele evoluate din Uniunea Europeană.
A fost un cost de țară pe care nu l-am putut estima în timpul negocierilor de aderare, deoarece nu-mi puteam imagina că liderii politici din România vor refuza să gândească și să aplice o strategie post-aderare benefică tuturor cetățenilor români!”, a scris profesorul clujean Vasile Pușcaș
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
