Skip to content
Societate

Vaslui: 77 de elevi au fost premiaţi în cadrul ”Galei Olimpicilor”

stiri-neamt.ro

Un număr de 77 de elevi de la şcolile şi liceele vasluiene au fost premiaţi, vineri, în cadrul „Galei Olimpicilor”, eveniment organizat de Primăria municipiului Vaslui, potrivit agerpres.

Au primit distincţii, diplome şi premii în bani elevii care au obţinut premiile I, II şi III, dar şi menţiuni şi premii speciale la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline.

" "

„Suntem mândri că aceşti elevi minunaţi ne-au făcut un dar, un dar frumos, acela de a ne reprezenta cu cinste prin premiile pe care le-au câştigat. Suntem datori să-i apreciem şi să-i cinstim. Şcoala vasluiană este performantă, se dezvoltă frumos şi pregăteşte tânăra generaţie cu multă muncă şi cu multă dăruire. Consiliul Local şi Primăria municipiului Vaslui au avut şi au în atenţie acest segment, al educaţiei. Nu declar acest lucru, pentru că de prea multe ori am auzit că educaţia este o prioritate. Ne facem datoria, doar atât. Ne facem datoria să finanţăm, să supraveghem ca aceşti copii să crească frumos. Ei sunt cei mai buni dintre cei buni şi obligaţia noastră este să le asigurăm toate condiţiile. Dragi copii, continuaţi să faceţi performanţă şi nu uitaţi că o parte din această reuşită se datorează cadrelor didactice care v-au vegheat şi v-au îndrumat, dar şi părinţilor, care poate de multe ori au făcut sacrificii şi poate cândva vă veţi aduce aminte şi de efortul comunităţii”, a spus primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

El a menţionat că în cursul acestui an s-au alocat din bugetul Consiliului Local peste 17 milioane de lei către învăţământ, ceea ce reprezintă peste 10% din totalul veniturilor.

Inspectorul general şcolar, Gabriela Plăcintă, i-a felicitat pe elevi pentru performanţele obţinute la concursurile şcolare şi a subliniat importanţa muncii profesorilor şi implicarea familiilor copiilor premianţi.

„Nu cred că putea fi eveniment mai frumos ca acesta în zi de mare sărbătoare, o zi a copiilor, ziua în care vine Moş Nicolae. Aceşti copii sunt participanţi şi premianţi la olimpiadele şcolare pe discipline, adică vârfurile. Olimpiadele şcolare pe discipline sunt cele mai serioase concursuri şi aceşti copii minunaţi au reuşit. Nu e simplu nici măcar să participi, darămite să obţii şi premii. Ce se întâmplă în seara aceasta este un semn de recunoştinţă pentru anii de muncă ai colegilor noştri, pentru anii de dăruire. Sunt ani în care şi părinţii au fost alături de şcoală şi acest lucru se vede. Se vede din statistici, dar se vede şi cu ochiul liber. Am crescut în fiecare an. Îi felicit pe toţi copiii, pe părinţi şi pe profesori pentru toate aceste rezultate şi cu siguranţă acestea se vor înmulţi”, a declarat Gabriela Plăcintă.

Fiecare elev a primit un premiu în bani în valoare de 1.500 de lei, suma totală pentru această premiere fiind aprobată în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Vaslui.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *