Skip to content
Știri locale Vaslui

Vaslui: Bursa şpăgilor la angajările în spitale. Două cadre medicale, trimise în judecată după ce au cerut mii de euro

Bucuresti FM

Un ambulanţier din cadrul Serviciului de Ambulanţă Vaslui şi o infirmieră a spitalului din Bârlad au fost trimişi în judecată de procurori sub acuzaţia de trafic de influenţă şi înşelăciune, potrivit Adevarul.

Parchetul de pe lângă Tribuanlul Vaslui au finalizat în timp record ancheta în cazul celor doi angajaţi care ar fi convins mai multe persoane că le vor ajuta să se angajeze ca asistenţi medicali în schimbul unor şpăgi ce variau între 1.000 şi 7.500 de euro.  Ambulanţierul Cătălin Romanic şi infirmiera Cristina Nanu au fost arestaţi preventiv pe 31 octombrie, iar odată cu trimiterea în judecată magistraţii au decis menţinerea măsurii preventive.

Ei sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi înşelăciune. Deşi după arestarea ambulanţierului şi a infirmierei în spaţiul online au fost multe reacţii care indicau drept o practică obişnuită angajarea în sistemul sanitar, în schimbul şpăgilor, şi că cei doi ar fi fost simpli ”pioni”, anchetatorii nu au reuşit să identifice şi alte persoane care să fie implicate în filiera infracţională.

Cum a fost posibil ca o infirmieră sau un şofer de ambulanţă să convingă mai multe persoane că au atâta influenţă asupra comisiilor de concurs încât să le asigure postul în schimbul unor mii de euro, este o necunoscută pe care completul de judecată investit să soluţioneze dosarul va trebui să o desluşească.

Oficial, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au comunicat: „ în perioada 2019 – 2020, un angajat al Spitalului municipal de Urgenţă Elena Beldiman Bârlad şi un angajat al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui, au pretins de la mai multe persoane, sume de bani cuprinse între 1.000 şi 7.500 EUR, pentru a le facilita angajarea în cadrul Spitalului municipal de Urgenţă Bârlad, Serviciului de Ambulanţă Vaslui sau la unităţi de învăţământ, în calitate de cadre medicale, inducând în eroare persoanele vătămate, cărora le creau impresia că au influenţă şi că intervin pe lângă diverse persoane care ar avea putere de decizie cu privire la angajarea lor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *