Skip to content
Sport

Vaya Con Dios revine în România

Vaya Con Dios revine la Bucureşti, pentru un concert de excepţie, pe 5 octombrie 2014, la Sala Palatului. Concertul face parte din turneul de adio al artistei, eveniment desfăşurat la nivel internaţional prin intermediul căreia Vaya Con Dios îşi ia adio de la fani, anunţând astfel că se retrage de pe scenă.

La începutul anului 2013, Vaya Con Dios își anunța retragerea din activitate printr-un megaturneu internațional, “Farewell Tour”.

Inițial planificat să dureze un an, turneul s-a prelungit, la cererea fanilor din întreaga lume, și noi și noi date s-au adăugat, unele peste altele, calendarului inițial al trupei belgiene. E greu să spui adio scenei. Mai ales în țările latine, unde Vaya con Dios are parte de unele dintre cele mai primitoare și entuziaste săli din întreaga lume. Astfel că belgienii au hotărât să mai adauge încă o dată România calendarului lor din 2014.

La decizia lor a contribuit mult și reacția românilor. „Am primit nenumărate mesaje de la fani cu întrebarea dacă n-am putea să îi mai aducem măcar o dată aici. Am profitat de prelungirea turneului de adio, așa că, pe 5 octombrie, la Sala Palatului, va fi «Farewell song» Vaya Con Dios!”, spune Sorina Burlacu, director general Events.

Site-ul oficial vayacondios.info anunță că turneul mondial va lua final în octombrie, în Belgia. Ultimele două concerte din cariera Vaya Con Dios vor avea loc pe 24 octombrie la Antwerp și pe 25 octombrie la Bruxelles, conform puterea.ro.

În total, trupa Vaya Con Dios a înregistrat până acum vânzări ce depășesc 7 milioane de albume și 3 milioane de single-uri. Pe 5 octombrie, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele intră în vânzare începând de astăzi, 4 iunie, și sunt disponibile la prețurile de 135, 170, 230, 300 și 400 de lei (VIP), în funcție de distanța față de scenă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *