Venezuela vrea să anexeze o regiune cât Grecia de la țara vecină. Maduro i-a chemat pe oameni să voteze la referendum

Sursa: Facebook

Populația din Venezuela susține anexarea unei mari părți din Guyana, țara vecină. Bogat în resurse minerale, cu acces la zăcăminte importante de petrol din Atlantic, Essequibo, un teritoriu mult mai mare decât Grecia, care cuprinde două treimi din Guyana, este acum clamat de Venezuela, după ce peste 10.5 milioane de cetățeni au votat pentru revendicarea regiunii, transmite The Guardian. Politicienii de la Caracas susțin că Essequibo aparține de drept Venezuelei și că este un teritoriu furat cu mai bine de un secol în urmă, când au fost trasate granițele. Pe de altă parte, deși implicațiile referendumului sunt încă neclare, Curtea Internațională de Justiție a avertizat Venezuela să nu ia măsuri care ar putea afecta suveranitatea Guyanei, în contextul în care cetățenii din țara vecină sunt îngrijorați de preluarea arbitrară a controlului asupra teritoriului disputat.

Cu toate că puțini alegători au putut fi văzuți la urne, Consiliul Național Electoral susține că peste 10,5 milioane de cetățeni, din cei 20 de milioane cu drept de vot, s-au exprimat la referendum.

Venezuela clamează de multă vreme drepturi asupra a două treimi din Guyana vecină, teritoriu despre care susține că i-a fost furat atunci când a fost trasată frontiera, în urmă cu mai bine de un secol. Însă Guyana consideră că referendumul este un pas spre anexare, iar votul i-a alarmat pe locuitorii săi.

Alegătorii venezueleni au fost întrebați dacă susțin înființarea unui stat pe teritoriul disputat, cunoscut sub numele de Essequibo, acordarea cetățeniei actualilor și viitorilor rezidenți și respingerea jurisdicției instanței supreme a Națiunilor Unite în soluționarea dezacordului dintre cele două țări sud-americane.

„A fost un succes total pentru țara noastră, pentru democrația noastră”, a declarat Maduro în fața susținătorilor săi adunați la Caracas, după anunțarea rezultatelor.

Chiar dacă Maduro a declarat că a fost impresionat de numărul mare de alegători, pe tot parcursul zilei de duminică, cozile lungi, tipice alegerilor nu au putut fi sesizate în fața sediilor de vot din Caracas, informează Reuters, care arată că în multe dintre secții erau puțini sau nu erau deloc oameni care să aștepte la coadă.

În Maracaibo, în statul Zulia, bogat în petrol, reprezentanții din secțiile de votare au declarat pentru Reuters că prezența la vot a fost scăzută.

Cu toate acestea, Elvis Amoroso, cel mai înalt oficial al autorității electorale a țării, a anunțat că urnele vor rămâne deschise încă două ore, din cauza a ceea ce el a descris ca fiind „o participare masivă”, în pofida faptului că urnele au fost deschide vreme de 12 ore.

Participarea a peste 10,5 milioane de alegători înseamnă că la referendum au votat mai mulți oameni decât au votat pentru Hugo Chávez, mentorul și predecesorul lui Maduro, atunci când acesta a fost reales în 2012.

Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a transmis vineri Venezuelei să nu facă ceva ce ar putea aduce atingere suveranității Guyanei asupra Essequibo, însă instanța nu a interzis în mod clar oficialilor să desfășoare referendumul de duminică, în condițiile în care Guyana ceruse Curții să solicite Venezuelei eliminarea anumitor puncte ale referendumului.

Deși implicațiile practice și juridice ale referendumului rămân neclare, în decizia de vineri, președintele CIJ, Joan E. Donoghue, a precizat că declarațiile guvernului venezuelean sugerează că acesta „ia măsuri în vederea dobândirii controlului asupra teritoriului în litigiu și a administrării acestuia”.

„Mai mult, oficialii militari venezueleni au anunțat că Venezuela ia măsuri concrete pentru a construi o pistă de aterizare care să servească drept «punct de sprijin logistic pentru dezvoltarea integrală a Essequibo»”, a spus ea.

Teritoriul de aproape 160.000 de kilometri pătrați se învecinează cu Brazilia, al cărei minister al Apărării a declarat la începutul acestei săptămâni că și-a „intensificat manevrele de apărare” și și-a sporit prezența militară în regiune ca urmare a disputei.

Essequibo este mai mare decât Grecia și este un teritoriu bogat în resurse minerale. De asemenea, oferă acces în largul coastelor Atlanticului, zonă în care ExxonMobil a descoperit uriașe zăcăminte de petrol.

Guvernul Venezuelei a promovat referendumul timp de săptămâni întregi și a încurajat participarea la acesta, spunând că este un act de patriotism, care a avut tendința să se confunde cu susținerea politică pentru Maduro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: