Venitul brut realizat de salariaţii cu contract de muncă şi program complet a ajuns la 6.190 lei, în octombrie 2022

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Venitul brut realizat de salariaţii care au lucrat cu contract de muncă cu program complet de lucru şi au fost plătiţi pentru întreaga lună octombrie 2022 a fost 6.190 lei, cu peste o pătrime mai mult faţă de salariul brut de bază (4.895 lei), a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Circa 40% dintre salariaţii care au lucrat cu contract de muncă cu program complet de lucru şi au fost plătiţi pentru întreaga lună octombrie 2022 au realizat venituri brute în intervalul 3.001 – 6.000 lei.

Veniturile brute realizate de salariaţii femei au fost mai mici decât cele realizate de salariaţii bărbaţii cu circa 300 de lei. Veniturile brute cele mai ridicate au fost realizate de salariaţii din grupele de vârstă 30 – 44 ani.

Potrivit INS, numărul salariaţilor care au lucrat cu contract de muncă cu program complet de lucru şi au fost plătiţi pentru întreaga lună octombrie 2022 a fost 4,505 milioane, din care 46,8% femei.

Repartizarea pe activităţi economice relevă faptul că majoritatea salariaţilor, atât bărbaţi, cât şi femei, care au lucrat cu contract de muncă cu program complet de lucru şi au fost plătiţi pentru întreaga lună octombrie 2022, şi-au desfăşurat activitatea în industria prelucrătoare (20,7%), respectiv în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (16,6%).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: