UPDATE, ORA 15.59
Selecţionerul Mircea Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigaţiilor diagnostice şi intervenţiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac, anunţă frf.ro. El a fost dus la spital în urma unei tulburări majore de ritm cardiac.
„Pacientul a fost adus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc. În prezent, pacientul se află sub îngrijirea echipelor medicale, fiind supus investigaţiilor diagnostice şi intervenţiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac. Pacientul va rămâne internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru monitorizare şi tratament de specialitate”, a anunţat Spitalul Universitar, potrivit news.ro.
„Mă simt bine acum, mi-am revenit complet, dar urmează să mai fiu supus unor investigaţii, aşa că mai rămân în spital”, i-a spus Mircea Lucescu gazetarului Ovidiu Ioaniţoaia, potrivit gsp.ro.
Echipa naţională va face deplasarea la Bratislava în această seară, fără Mircea Lucescu, deoarece acesta va rămâne internat pentru monitorizare şi tratament de specialitate. Atribuţiile pentru meciul cu Slovacia vor fi preluate de fostul internaţional Ionel Gane, antrenorul secund al primei reprezentative.
Cine i-a salvat viaţa selecţionerului
Dimineața zilei de duminică a venit cu un șoc pentru oamenii din cadrul echipei naționale. La ședința tehnică, când le explica elevilor săi cum trebuie să abordeze meciul cu Slovacia, lui Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Antrenorul de 81 a avut o stare de amețeală și a leșinat, iar Fanatik relatează ce a urmat.
Marele noroc a fost că medicul Claudiu Stamatescu, doctorul cu cea mai mare experienţă în medicina sportivă din România, medic şi al Universităţii Craiova, împreună cu maseurul Ovidiu Blendea, au intervenit imediat. Aceștia i-au făcut lui „Il Luce” respirație gură la gură și masaj cardiac până la sosirea ambulanței, sub privirile șocate ale fotbaliștilor. Detaliu extrem de important în economia evenimentelor, după cum a afirmat doctorul Gabriel Crâșmariu, medic specialist cardiolog la Ponderas. „Dacă pacientul este inconștient și nu mai respiră, nu are puls periferic, adică este în stop cardiac, masajul cardiac este esențial până la sosirea ambulanței și poate salva viața pacientului”, a declarat Dr. Gabriel Crâșmariu, în exclusivitate pentru FANATIK.
Mircea Lucescu și-a revenit în ambulanță
Medicii de pe ambulanță l-au stabilizat rapid, iar pulsul actualului selecționer al României a revenit la valori normale. Însă, cadrele medicale au decis ca Mircea Lucescu să fie dus la spitalul Universitar și plasat sub atenta îngrijire a lui Cătălin Cîrstoiu, directorul instituției. De altfel, așa cum FANATIK a relatat, tehnicianul și-a recăpătat optimismul chiar în ambulanță. A glumit cu medicii care i-au oferit primul ajutor și i-a felicitat pentru promptitudinea lor: „Ce rapizi sunteți! Ați fi buni în atac”, s-a amuzat Mircea Lucescu cu doctorii de pe salvare.
Burleanu: Imediat cum a ajuns la spital, îşi dorea să revină, e un om foarte determinat
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că starea medicală a selecţionerului Mircea Lucescu este stabilă, subliniind că acesta şi-a dorit să revină la echipa naţională imediat după ce a primit îngrijiri la spital.
„Starea medicală a domnului Mircea Lucescu este stabilă, e pe mâini sigure, internat la Spitalul Universitar . Am avut o situaţie dificilă, de criză. Jucătorii au fost alături de el în şedinţa tehnică, sperăm că şi ei îşi vor reveni. Imediat cum a ajuns la spital, îşi dorea să revină, e un om foarte determinat şi sperăm ca acest lucru să motiveze şi jucătorii. Imediat cum a apărut această situaţie de criză am luat în calcul inclusvi suspendarea meciului, am discutat cu colegii noştri din Slovacia şi cu UEFA. Totul depindea de starea medicală a domnului Lucescu. Meciul se va juca la ora stabilită. A fost doar un scenariu de lucru, mai ales că jucătorii au simţit această tensiune, fiind acolo, alături de domnul Lucescu când s-a întâmplat acest eveniment. Chiar dacă starea este stabilă, nu ne putem permite niciun risc, sunt convins că nici medicii nu-i vor permite să facă această deplasare”, a declarat Burleanu.
Potrivit FRF, antrenamentul din această dimineaţă a fost anulat, jucătorii fiind afectaţi de cele întâmplate. Din acest motiv, FRF a încercat să anuleze şi meciul de la Bratislava, însă nu s-a reuşit acest lucru. Totodată, s-a luat în calcul ca delegaţia României să plece mâine în Slovacia, dar singurul culoar de zbor disponibil ar fi fost prea târziu.
În aceste condiţii, programul a rămas neschimbat, decolarea fiind programată în această seară, la ora 18:30.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Mircea Lucescu a trecut astăzi printr-un moment foarte delicat din punct de vedere medical. Selecționerul a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a făcut brusc rău în timpul unei ședințe tehnice desfășurată în cantonamentul de la Mogoșoaia.
Selecționerul României a acuzat probleme cardiace, iar, în momentul de față, starea sa este una stabilă.
Totuși, Mircea Lucescu, care a suferit o tulburare majoră de ritm cardiac, va mai rămâne câteva zile sub observație la Spitalul Universitar de Urgență București și va fi supus unor examinări și tratament de specialitate, notează Digi 24. Astfel, nu va mai merge alături de echipa națională la Bratislava, pentru partida de marți, 31 martie.
Reamintim că legendarul antrenor a mai avut probleme cardiace și în anul 2009, atunci când a suferit un preinfarct. La acea vreme, lui Mircea Lucescu i s-a pus un stent.
Mircea Rednic, îngrijorat după ce l-a văzut pe Mircea Lucescu la finalul meciului Turcia – România: „Nu era coerent„
Mircea Rednic are o relație apropiată cu Mircea Lucescu, iar cei doi au vorbit inclusiv înaintea meciului cu Turcia. Actualul selecționer al României nu a acuzat cea mai bună stare de sănătate, însă tot nu a dorit să renunțe la mandatul său.
În ciuda insistențelor, inclusiv din partea lui Mircea Rednic, Mircea Lucescu a continuat și la barajul cu Turcia. Eșecul de la Istanbul l-a consumat atât de tare pe legendarul antrenor, încât a acuzat o stare de rău la 3 zile distanță.
„Am o relație foarte bună cu Mircea Lucescu. Eu nu-l înțeleg… M-am și certat cu el pe tema asta. El nu poate trăi fără fotbal. Pentru el, fotbalul este viață, nu-l interesează. De câte ori i-am zis eu și nimic. El pune suflet, trăiește pentru asta.
Vede și comentariile care se fac, unele care nu sunt juste. Toată lumea știe situația reală, lotul nostru e limitat. Ne-am fi dorit să facă mai mult prin experiența sa, dar este greu. Nu ai soluții nici în atac. Nu am vorbit cu dânsul după meciul cu Turcia, dar m-am îngrijorat când l-am văzut la final.
Nu era coerent, îi căzuse puțin gura într-o parte. Nu știu cum cei din jurul său nu au văzut asta. Chiar îmi pare rău de situația lui. Toți cei apropiați am încercat să-i spunem. Prelua altcineva echipa și asta era. Dar nu a vrut, acesta este nea Mircea„, a spus Mircea Rednic, pentru digisport.ro.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









