Skip to content
" "
Politică

Verdictul sociologului: ”PSD riscă un DEZASTRU de proporții!” EXCLUSIV

twitter.com
" "

Deși PSD conduce detașat, potrivit celor mai recente sondaje, în clasamentul formațiunilor mioritice, partidul celor trei trandafiri s-ar putea confrunta cu o veritabilă apocalipsă electorală, după cum a declarat vineri sociologul Alfred Bulai (foto jos; sursa: Obiectiv.info), în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Image result for alfred bulai

" "

”PSD se află într-un mare pericol, fiindcă acumulează masiv imagine negativă (…) Dacă o să apară o alternativă politică viabilă, PSD va risca un dezastru de proporții, fiindcă astfel de acumulări de imagine negativă pot eroda considerabil”, avertizează Alfred Bulai.

PSnews.ro vă prezintă declarațiile sociologului. 

Despre ultimele sondaje 

”Este esențial ca românii să înțeleagă că procedura de elaborare a sondajelor este una complexă. În realitate, doar naivii ar putea crede întocmai cifrele prezentate de ultimele analize sociologice. Datele din sondaje sunt relative, nu absolute. Finalmente, pentru a se ajunge la procentele etalate, nu este luat în calcul bazinul nehotărâților, în care, s-o spunem pe șleau, se află, în acest moment, mai mult de o jumătate de Românie. Ceea ce este cât se poate de firesc, întrucât foarte mulți dintre votanți nu și-au stabilit încă opțiunea. Adevărul este că, pentru a ajunge la o situație măcar apropiată de cea reală, trebuie să reducem la jumătate procentele prezentate în cele mai recente sondaje. Teoretic, jocul politic presupune un procent de 100%, iar măsurătorile nu fac altceva decât să identifice actorii politici care participă, în diferite proporții, la acest procent. Totuși, în acest punct al actualității politice românești, nu cred că putem deține certitudini, evidențe. Deși putem identifica niște trenduri, niște situații, masa celor nehotărâți este, repet, foarte mare.

Acapararea agendei publice 

Nu aveam nevoie de sondaje pentru a înțelege că PSD este pe primul loc în ceea ce privește intenția de vot. Știam deja asta și, pe de altă parte, există o serie de explicații. În contextul unei opoziții extrem de slabe, PSD și ALDE au acaparat în totalitate agenda publică de-a lungul ultimului an. Nici dacă cele două partide de guvernământ s-ar fi străduit să facă asta, nu le-ar fi ieșit atât de bine. Observăm cu toții că, încă de la începutul lui 2017, toate televiziunile și ziarele dezbat ce fac Liviu Dragnea și liderii social-democrați, sau diversele răfuieli din interiorul PSD. Cele mai recente sondaje prezintă și o creștere a ALDE, grupare care, fiind la guvernare, beneficiază din plin de mediatizare.

USR nu mai există

Această situație este generată, în special, de lipsa unei alternative politice viabile la PSD-ALDE, în condițiile unei opoziții slabe și lipsite de orice relevanță parlamentară. PNL este foarte departe de ceea ce ar trebui să fie, ca forță și mesaj anti-PSD. Liderii liberali sunt ca și invizibili din punct de vedere mediatic, ceea ce ne arată că PNL nu are energie, nu are nerv și nici vectori de imagine puternici. De asemenea, USR nici nu mai există, ne-a părăsit! Deși gruparea a trecut testul alegerilor parlamentare, totala lipsă de experiență politică își spune din plin cuvântul, atât în proiectele, cât și în atitudinile adoptate de aleșii USR. 

Apocalipsa PSD 

Totuși, în pofida procentelor etalate de ultimele sondaje, PSD se află într-un mare pericol, fiindcă acumulează masiv imagine negativă, ceea ce nu se vede imediat, în astfel de măsurători care, fiți convinși, au fost făcute înaintea ultimei crize guvernamentale soldate, cel mai probabil, cu o nouă erodare a partidului. Dacă o să apară o alternativă politică viabilă, PSD va risca un dezastru de proporții, fiindcă astfel de acumulări de imagine negativă pot eroda considerabil. Și sunt convins că problemele de imagine ale PSD s-a adâncit odată cu nominalizarea Vioricăi Dăncilă pentru funcția de premier al României. În această ordine de idei, supremația PSD este și rămâne extrem de fragilă, a declarat Alfred Bulai, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *