UMB, cel mai mare constructor român de drumuri, va relua activitatea începând de luni, 18 august, pe șantierele de autostrăzi, au confirmat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Amintim că săptămâna aceasta angajații UMB de pe A7 Focșani – Pașcani au fost trimiși în „concediu forțat”, din cauza incertitudinii privind plata facturilor pentru lucrările efectuate până în prezent.
Decizia revenirii în șantiere ar avea la bază identificarea de soluții financiare pentru plata unor facturi către UMB, au spus surse oficiale pentru ECONOMICA.NET.
Informația (foto) privind revenirea pe șantiere a muncitorilor UMB începând cu 18 august a apărut miercuri pe pagina de Facebook dedicată Drumului Expres Focșani – Brăila – Constanța.
Pasionații de infrastructură au postat miercuri imagini cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului (A0). La fel ca pe alte șantiere UMB din Autostrada Moldovei A7, muncitorii nu au revenit săptămâna aceasta la lucru nici pe A0.
Amintim că pasionații de infrastructură au mai postat luni imagini cu loturile 1 și 2 ale A7 Focșani – Bacău. Deși lucrările apar aproape finalizate pe mai multe porțiuni de autostradă, imaginile per ansamblu sunt unele dezolante, din șantiere lipsind muncitorii, în plin sezon al construcțiilor. Autorul imaginilor a mai scris că, pe loturile UMB de la Focșani la Pașcani, nu era luni nicio mișcare. „Aveam o speranță că poate, poate nu e real ce se aude (chiar dacă era deja confirmat oficial), dar se pare că e real…”, a adăugat acesta.
Un mesaj intern transmis săptămâna trecută angajaților companiei UMB, constructorul de pe Autostrada A7 (tronsonul Focșani – Bacău – Pașcani), anunța o prelungire a săptămânii libere din cauza unui blocaj financiar, scria Bacău.net.
Potrivit comunicării, activitatea UMB ar urma să fie reluată abia pe 18 august, „în cazul în care se rezolvă problema încasărilor lucrărilor executate”. Muncitorii sunt astfel trimiși într-o a doua săptămână de pauză, în lipsa plăților de la autorități pentru lucrările deja efectuate, adăuga Bacău.net.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a confirmat informația. „Discuțiile despre finanțări și starea de incertitudine creată pun practic constructorii în defensivă”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alin Șerbănescu, purtător de cuvând al CNAIR.
Asociația Pro Infrastructură (API) a transmis marți un avertisment public conform căruia banii pentru autostrăzi se vor termina luna viitoare, dacă Transporturile nu primesc 4-5 miliarde de lei în plus la rectificarea bugetară.
UMB, cel mai expus constructor
„Într-adevăr, UMB este cel mai expus antreprenor general, în special pe A7 unde a tras foarte tare, pe cele 10 loturi dintre Buzău și Pașcani acumulând o diferență medie între progresul fizic și cel financiar de 21%”, mai spun cei de la API.
Potrivit lor, statul tocmai a plătit vreo 300 de milioane de lei către companiile din grupul UMB. Momentan, sunt emise facturi de încă 1,1 miliarde lei în total, cea mai „veche” fiind din 1 august, arată cei de la API.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News