Skip to content
Economic Știri

Veste bună pentru companiile românești: Firmele pot accesa mai ușor fonduri europene

Companiile românești pot obține acum mai ușor granturi între 1 și 5 milioane de euro. Acestea trebuie să aibă între 3 și 249 angajați și să fi fost profitabile în 2018, explcă Roxana Mircea, expert în fonduri europene și scheme de ajutor de stat.

Procedura a fost simplificată pentru sesiunea din martie – aprilie 2019, eliminându-se o serie de documente.

”Una dintre cele mai importante modificări este că nu se mai punctează depunerea a minimum 2 oferte pentru fiecare echipament și nu se mai solicită Decizia etapei de încadrare de la Agenția pentru Protecția Mediului, procedură laborioasă și de durată”, spune Roxana Mircea, expert în fonduri europene și scheme de ajutor de stat, potrivit startupcafe.

De asemenea, companiile nu mai trebuie să facă dovada cofinanțării în momentul depunerii proiectului și, în plus, pot beneficia de mecanismul cererii de plată, însemnând că pot plăti furnizorii direct din banii primiți de la Autoritatea Contractantă.

”Conform calculelor noastre, sunt aproximativ 2000 companii din România cu cifra de afaceri de minimum 2 milioane de euro, profit de minimum 100.000 lei pe an si care desfășoară o activitate eligibilă pe POR 2.2. Este foarte important, însă, ca dosarul să fie pregătit minuțios pentru a fi gata la deschiderea sesiunii, estimată pentru martie-aprilie. Proiectele vor fi finanțate pe principiul ”primul venit, primul servit”, iar companiile care  primesc 75 puncte sunt direct invitate să depună documentația pentru a semna contractul de finanțare”, a precizat Roxana Mircea, expert în fonduri europene și scheme de ajutor de stat.

Potrivit ghidului consultativ publicat pe 23 octombrie 2018, de către Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, printre activitățile eligibile se numără: producție (mobilă, textile, confecții metalice etc) și servicii (construcții, turism, agrement, servicii medicale, azil etc).

În cazul unui proiect în construcții nu este eligibilă renovarea de spații deja existente, însă este admisă construirea, extinderea, precum și dotarea cu echipamente a spațiilor cu destinația de producție sau prestări servicii. La momentul depunerii cererii de finanțare, terenul trebuie să fie liber de sarcini, iar dosarul trebuie să conțină certificat de urbanism, deviz, memoriu și minimum o ofertă pentru echipamente în scopul stabilirii parametrilor tehnici.

București și Ilfov sunt zone excluse din acest program, însă o companie poate avea sediul social în București și finanța o investiție într-o altă zonă administrativă.

Aceste granturi sunt ultimele alocate pe perioada 2014-2020, iar următoarele sesiuni sunt estimate abia pentru anul 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *