Skip to content
Politică

Veste bună pentru Miron Mitrea. Ce au decis judecătorii

" "

Veste bună pentru Miron Mitrea. Ce au decis judecătorii?

Magistrații Judecătoriei Medgidia au comunicat decizia de eliberare condiționată a lui Miron Mitrea, după ce în ședința din 28 martie au fost analizate trei cereri reunite, depuse de avocatul fostului ministru al Transporturilor.

" "
" "

Conform minutei încheiată luni, de Judecătorie, au fost admise cererile reunite privind liberarea condiționată a condamnatului Mitrea Miron Tudor și se dispune punerea în libertate, din Penitenciarul Poarta Albă, Județul Constanța. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile de la comunicare, potrivit realitatea.net.

În urmă cu aproape două săptămâni, Curtea de Apel Constanța a respins ultima cerere de eliberare condiționată formulată de Miron Mitrea.

Miron Mitrea a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2015, la doi ani de închisoare cu executare, pe baza rechizitoriului DNA, fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracțiunea de corupție, uz de fals.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *