Skip to content
Societate

Veste bună pentru pensionari! Călătorii de tren reduse sau tichete de masă

Pensionarii ar putea primi anual şase călătorii de tren reduse la jumătate, iar dacă nu le folosesc vor primi contravaloarea lor în tichete de masă, dacă o iniţiativă legislativă va fi aprobată.

Proiectul legislativ a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere. El a fost iniţiat de deputatul ALDE Ştefan Băişanu şi a fost semnat şi de deputaţii ALDE Adrian Mocanu şi Daniel Olteanu. Potrivit iniţiativei, pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii şi asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale vor beneficia anual de şase călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile la trenul de persoane clasa a II-a, la transportul intern comun. În cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului de pensionari, acestea pot fi compensate în tichete de masă.

" "
" "

„Potrivit unui studiu GfK, tichetele valorice reprezintă un instrument de motivare cu popularitate ridicată în rândul angajaţilor, angajatorilor şi comercianţilor parteneri care le acceptă la plată, bonurile de masă fiind cele mai cunoscute şi dorite de salariaţi”, motivează iniţiatorii. Ei spun că de aceste tichete vor beneficia aproximativ 4,537 milioane de pensionari, aflaţi în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi cei aflaţi în evidenţa Caselor Sectoriale de Pensii.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *