Încă o veste proastă pentru președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu.
Preşedintele CJ Braşov a fost suspendat din funcţie de către prefect.
Aristotel Căncescu este în arest preventiv de vineri noapte, la solicitarea procurorilor care îl acuză de corupţie, pentru că ar fi atribuit preferenţial contracte pe bani publici.
Nu e normal ca un polițist să se pensioneze la 45 de ani, susține Ludovic Orban: Nu mi se pare just!
Numirea prefectului de Cluj reaprinde revolta disidenților din PNL: „Sunt mulți nemulțumiți de cum este condus acest partid!”
Ce șanse au PMP și Pro România să mai revină pe scena politică după rezultatele slabe din 2020
Cum se apără deputatul PNL care a votat amendamentele PSD la buget: Unele erau foarte bune
Picătura care a umplut paharul. Cum se poate destrăma coaliția de guvernare după clasarea dosarului 10 august
”Am primit comunicarea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aveam la dispoziţie 48 de ore pentru redactarea ordinului de suspendare, pe care l-am transmis astăzi la CJ“, a declarat, luni, prefectul Romer Ambrus Sandor Mihaly.
El a mai spus că în cazul în care instanţa va decide prelungirea arestului preventiv în cazul lui Aristotel Căncescu, Prefectura va primi o nouă comunicare şi va transmite un nou ordin de prefect.
Ca urmare a ordinului de prefect, Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că marţi, de la ora 10.00, a fost convocată şedinţa de plen în care consilierii judeţeni vor decide, prin vot secret, care dintre cei doi vicepreşedinţi ai CJ va prelua atribuţiile preşedintelui, informează mediafax.