Skip to content
Opinii & Analize

Vestea cea mai bună pe care o aduce “cazul Oprea”

De la alegerile prezidenţiale din 2014, Gabriel Oprea este primul politician din România care provoacă proteste publice. Cum se explică reacţia activă a oamenilor tocmai în acest caz? Doar prin solidaritatea cu tragedia poliţistului decedat? Doar pentru a sancţiona uriaşul abuz legal şi moral al unui înalt demnitar? Sau indignarea publică vizează direct şi persoana ministrului Oprea?

Cu toate că primele două motivaţii reprezintă justificări perfect valide pentru o manifestaţie publică, nu ştiu dacă sunt argumente suficient de puternice pentru a imprima un caracter mobilizator. Cetăţeanul iese la protest aproape negreşit pentru a susţine sau a contesta o persoană. Exemplul Raed Arafat este grăitor. La fel, unele proteste organizate pentru apărarea unei idei sunt repede metamorfozate în manifestaţii împotriva cuiva. Vinovatul cu nume, prenume, gură şi urechi e mult mai facil de identificat decât o ambiguă vină colectivă.

Când am auzit prima oară de cazul poliţistului decedat din coloana oficială a ministrului Oprea,  comportamentul acestuia m-a trimis aproape instantaneu cu gândul la atitudinea dictatorilor. Mania girofarului, uzul discreţionar al resurselor publice, fie materiale, fie umane, tăcerea asurzitoare în urma decesului unui subaltern evidenţiază atitudinea generală cu care ministrul Gabriel Oprea se raportează la “civili”: dispreţul de tip despotic.

Vicepremierul României este o figură bizară, al cărui nume apare pe toate listele care înşiră “cei mai puternici oameni din România”. Cu o gravitate ridicolă, afişată cu emfază cu fiecare ocazie cu care declamă lemnos fraze sterile sau platitudini, Gabriel Oprea este o combinaţie de obsesie pentru putere, ego supradimensionat şi auto-admiraţie. Adăugaţi imixtiunea însemnelor şi titlurilor militare şi veţi obţine un amestec extrem de toxic pentru democraţia românească (când a fost,vreodată, democraţia compatibilă cu liderii politici în uniformă militară?). Sunt convins că dacă ar deţine vreodată o funcţie precum cea de preşedinte sau premier, derapajele anti-democratice ale unui astfel de ins le-ar depăşi în gravitate pe cele ale lui Victor Ponta sau Traian Băsescu.

O privire mai atentă în istoria biografică a acestuia m-a făcut să realizez însă că a-l compara pe Gabriel Oprea cu un dictator este o greşeală. Veşnicul(des)făcător de guverne, intangibil în presă şi linguşit de toţi colegii din politică, Oprea a fost mereu un executant. A fost infiltrat, pe rând, lângă Miron Cozma, lângă Adrian Năstase, lângă Traian Băsescu şi, cel mai recent, lângă Victor Ponta. Grupări ale Puterii oculte, facţiuni din Servicii, părţi ale Sistemului dar mai ales contextul politic au contribuit la înălţarea unui personaj a cărui principală trăsătură este tocmai lipsa de calităţi. Un om lipsit de merite, charismă sau putere de convingere. Personajul Gabriel Oprea este vidul. Şi acesta este motivul pentru care comparaţia cu un dictator nu este rezonabilă. Dincolo de latura morală a comportamentului lor, dictatorii fac de cele mai multe ori dovada unor calităţi: au trecere publică, persuasiune sau sunt oratori talentaţi. Nu este şi cazul personajului Gabriel Oprea.

Cred că dicrepanţa dintre meritele acestui personaj tragicomic şi influenţa sa a reprezentat până la urma scânteia care a aprins conştiinţa cetăţenilor. Iar aceasta este cea mai bună veste pe care acest caz ne-o poate aduce. În România, după 25 de ani de democraţie, exigenţa publică faţă de cei care ocupă primele funcţii în stat începe să existe. Este, poate, unul dintre motivele pentru care Victor Ponta a pierdut categoric pe 16 noiembrie. Sau explicaţia pentru care un om precum Dan Voiculescu, cu puterea şi resursele sale, nu a ajuns niciodată în vreo funcţie publică cu greutate, indiferent de audienţa Antenei 3. Gradul de toleranţă a românilor faţă de impostura de la vârf atinge, totuşi, o limită. Iar când o atinge, reacţia se mută în stadă.

Ne vedem la Piaţa Universităţii!

1 comentariu la “Vestea cea mai bună pe care o aduce “cazul Oprea”

  1. Sunt de acord cu fiecare cuvant din caracterizarea personajului Gabriel Oprea. Dar moartea acelui biet politist nu are de-a face cu asta. Ma intreb, retoric probabil, daca nu murea acest om, mai avea cineva curajul sa spuna toate astea despre Oprea ? Chiar nu deranjeaza pe nimeni faptul ca cei mai vocali contestatari ai lui au devenit, peste noapte si peste drama unei familii, tocmai cei care pana mai ieri il adulau pentru simplul fapt ca in mana lui Oprea statea caderea unui guvern ? A devenit Oprea mai rau sau mai bun in aceste cateva saptamani ??? Probabil ca asta nu intereseaza pe nimeni. Si pentru asta nu se iese in strada. Cum nu mai conteaza nici faptul ca, daca ar fi tradat actuala coalitie,, era acum Primul-Ministru al liberalilor. Mi-e sila !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *