Prezent in cadrul unei emisiuni tv, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a vorbit despre o posibilă candidatură a sa la Brașov, dar și despre coaliția de guvernare și despre relația cu primul ministru.
Am avut discuții la nivelul colegilor noștri din organizația județeană Brașov, Partidul Național Liberal de fiecare dată a dominat toate alegerile începând cu anul 1990. Este obligația mea de a avea o echipă câștigătoare la nivelul județului Brașov. Nu mi-am exprimat încă o opțiune, a mai afirmat ministrul, subliniind că are o experiență solidă care poate fi pusă în valoare în continuare în proiectele din administrație.
Referitor la cele patru luni de când a plecat de la Consiliul Județean Brașov și experiența de la minister, Adrian Veștea spune că nu regretă decizia luată.
Nu pot spune că regret. Este o provocare și este o etapă de parcurs pentru orice om politic care are astfel de ambiții. Este un un proiect pe care mi-l doream. Este un proiect în care doream să îmi demonstrez abilitățile pe care le-am dobândit în decursul pregătirii mele și în parcursul pe care l-am avut în administrația publică, dar este un un mandat relativ greu. Vin la jumatea unui an bugetar, 1 an în care apar tot felul de situații și tot felul de blocaje, dar am toată convingerea că le putem depăși.
Intrebat cum vede in continuare coaliția de guvernare, liberalul spune că aceasta era singura capabilă să ia măsurile potrivite in această perioadă.
Cu siguranță vedem cu toții și acest lucru îl simțim, vin din administrația publică, iar cred că simțim cu toții că ce cele două partide sunt două partide mature, două partide care, în opinia mea și dându-mi seama de ceea ce trei am trăit în tot parcursul ultimilor 4 ani de zile, putem spune că aceasta era coaliția care era în măsură să îndeplinească toate aceste reforme. Nu au apărut nici pe de o parte conflictele care au apărut și tensiunile care au apărut în perioada guvernării USR nu am fost în acea guvernare. Dar putem spune astăzi că această coaliție a reușit să creeze stabilitate și să creeze echilibru într-o perioadă extrem de grea la nivel la nivel mondial, fie că vorbim de războaie, fie că vorbim de creștere a preț prețurilor la utilități, fie că vorbim de pandemie, a subliniat ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News