Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a vorbit, in cadrul unei emisiuni tv, difuzate de Prima News, despre reorganizarea administrativ-teritorială a țării, un obiectiv care nu poate fi realizat fără sprijin politic solid. In timp ce România a evoluat, ultima reorganizare teritorială a avut loc în 1968, iar după Revoluție singurul lucru care s-a intâmplat în această direcție a fost dezlipirea unor comunități mai mici de altele mari.
Consider că acest lucru se poate întâmpla doar în momentul în care aceste obiectiv este îmbrățișat de un guvern și există ca și proiect prioritar pentru România, a afirmat ministrul. (…) Ar trebui să existe o dezbatere cât se poate de serioasă, iar în perioada următoare ar trebui să există o astfel de viziune în care mai multe comunități să ducă la o eficiență a actului administrativ, a declarat Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
In ce privește numărul mare de angajați în administrația publică, respectiv zeci de președinți de consilii județene, peste 3000 de primari, mii de consilieri locali și județeni, Adrian Veștea recunoaște că vorbim despre costuri care pot fi reduse.
Am spus-o și cu altă ocazie. Nu trebuie să ne referim strict la numărul de funcționari. Ar trebui să ne raportăm la un concept integrat. Un concept care poate fi pus în practică, rezolvând problemele comunității. Spre exemplu, ai comunității în care realizezi că nu poți să ai o unitate educațională de tip școală sau grădiniță și atunci există posibilitatea ca aceste lucruri să poată fi comasate, a mai afirmat acesta.
Liberalul subliniază insă că procesul de reorganizare nu poate incepe până anul viitor, la alegerile locale, pentru a nu crea haos la nivelul administrației.
Referitor la nevoia de sprijin din partea guvernului și a majorității parlamentare, ministrul subliniază că are și susținerea partidului, care dorește această reformă. De altfel, spune acesta, au avut loc numeroase discuții in ultima perioadă, a căror concluzie este faptul că actul administrativ trebuie să se desfășoare sub semnul eficienței.
In ce privește fondurile comunitare, Comisia Europeană se raportează la strategii regionale, iar la noi au fost constituite cele opt regiuni care pot gândi concepte și proiecte integrate, care să răspundă mai bine așteptărilor comunităților pe care le reprezintă. Rezultatul acestei abordări, menționează ministrul Dezvoltării, este că vor exista mai multe oportunități de finanțare decât în cazul celor care lucrează individual.
De altfel, a apărut în acest an și legea zonelor metropolitane. Practic, municipiul este nevoit și are obligația de a funcționa în aceste zone metropolitane și ne referim în special la municipiile reședință de județ, în așa fel încât să existe un buget care să poată fi utilizat pentru a avea o viziune integrată și din perspectiva transportului, colectării deșeurilor și integrării tuturor serviciilor necesare cetățenilor din zona metropolitană, iar acest lucru se întâmplă.
România are, astăzi, o oacazie pe care n-a avut-o niciodată până acum, aceea de a implementa proiecte pe diverse axe de finanțare : operaționale regionale, naționale, cele din PNDL, Anghel Saligny, sau PNRR, a mai subliniat Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News