Skip to content
Iași Locale Sănătate Social

Veşti bune: gripa ”dă semne de oboseală” în judeţul Iaşi

ziaruldeiasi.ro

Medicii pun acest regres al bolii pe seama vacanţei elevilor, care a făcut ca virusul să nu se răspândească prea repede în comunitate.

Activitatea gripală se află în momentul de faţă într-un trend descrescător, conform informaţiilor oferite de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), posibil datorat vacanţei şcolare care s-a încheiat recent, însă se menţine peste nivelul aşteptat şi are o extindere naţională.

Astfel, conform ultimei informări emise de aceştia, la nivelul judeţului Iaşi au fost confirmate până în momentul de faţă 57 de cazuri de gripă, 16 cazuri fiind de gripă A, subtip H1, 37 de gripă A, subtip H3 şi patru cazuri de tip A nesubtipate sau în curs de subtipare. De asemenea, au fost confirmate mai multe decese din această cauză.

Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai scăzută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă, iar rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate a fost de peste 50%“, au precizat reprezentanţii CNCSBT.

La nivelul întregii ţări au fost confirmate de la începutul sezonului 1.505 cazuri de gripă, iar numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) înregistrat la nivel naţional a fost de 103.996, cu 19,5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, mai exact 129.165 şi cu 28,5% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară, adică 145.622 de cazuri, informează ziaruldeiasi.ro

Specialiştii recomandă în continuare consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicaţie de spitalizare, izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei, continuarea vaccinării, precum şi evitarea aglomeraţiilor şi respectarea igienei adecvate a mâinilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *