Skip to content
Politică

Vești bune pentru bugetari!

Vești bune pentru bugetari! Purtătorul de cuvânt al Gyvernului, Dan Suciu, a anunțat miercuri că salariile a mai mult de jumătate dintre bugetari se vor majora în medie cu 5% de la 1 august. Cea mai mare creştere va fi în cazul asistenţilor sociali, de până la 20%, potrivit romaniatv.net.

Dan Suciu a precizat că majorările anunţate se raportează la valoarea salariului minim actualizat începând cu 1 mai. El a subliniat că Guvernul a avut în vedere doar a doua jumătate a claselor de salarizare (veniturile cele mai mici), adică ”mai mult de jumătate dintre bugetari”.

Prin ordonanţă apar modificări în jumătatea inferioară a grilei de salariare, la nivelul salariilor mai mici. Vom veni cu majorări semnificative. Sunt de până la 20% la asistenţi sociali. La alte categorii sunt modice, de 1%. Pe medie vorbim de o creştere de 5%. Actualizarea datelor se bazează pe salariul minim de 1250 de lei care intra în vigoare de la 1 mai”, a declarat Suciu.

Ordonanţa de urgenţă prin care se vor reglementa aceste modificări va fi adoptată în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, a arătat Suciu.

”Se aplică de la 1 august, prima plată se va face pe 1 septembrie”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *