Sunt schimbări în legislaţia europeană care vin în sprijinul celor care nu au bani să plătească facturile la energie sau încălzirea.
Consumatorii vulnerabili nu vor mai putea fi deconectaţi de la reţelele de energie electrică sau termică dacă nu îşi pot plăti la timp facturile.
Măsura este prevăzută într-o nouă directivă care reglementează modul în care funcţionează piaţa de energie.
Sărăcia energetică este înțeleasă ca o problemă de suportabilitate a facturii, dar și ca acces deficitar la mijloace moderne de asigurare a confortului în locuință.
Măsura vine şi pentru că sărăcia energetică este un fenomen răspândit la nivelul Uniunii Europene.
„De exemplu, pentru consumatorii vulnerabili, pentru cei care resimt sărăcia energetică, interzicem deconectările de la compania de electricitate, pentru ca ei să se simtă în siguranţă dacă vom mai avea o criză energetică ca aceasta.
Ei trebuie să simtă că statul şi Europa îi va proteja, dacă vom avea din nou aceleaşi probleme.
Dar, în cele din urmă, vor trebui să plătească suma datorată.
Vom găsi soluţii pentru ca ei să poată plăti, dar fiecare stat membru trebuie să găsească propria soluţie. Poate că e diferit în Spania faţă de România, de Franţa sau de Germania. Dar, până la urmă, trebuie să protejăm aceşti oameni.
Aceasta este ideea: cum să facem să reducem facturile sau să oferim facilităţi persoanelor vulnerabile pentru a-şi plăti facturile”, a declarat Nicolas Gonzales Casares, europarlamentar, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.
Cristian Buşoi, europarlamentar, spune că la noi schema de compensare este destul de cuprinzătoare.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News