Skip to content
Politică

Vești bune pentru Klaus Iohannis

Judecătorii Curții Constituționale au decis să amâne pentru 9 decembrie discutarea articolului din legea ANI. Astfel Klaus Iohannis poate răsufla ușurat, cel puțin până în decembrie.

Curtea Constituţională a discutat marți dacă un articol de lege în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi candidatul la prezidenţiale Klaus Iohannis, este sau nu constituţional. Respectivul articol a fost analizat de judecătorii constituţionali în 7 octombrie, când s-a decis amânarea pronunţării unei soluţii până la 3 noiembrie.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, şi se referă la un articol de lege în baza căruia Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declarat incompatibili mai mulţi aleşi locali.

Acest articol, din legea ANI, prevede că un ales local se află în stare de incompatibilitate dacă este şi reprezentant în adunările generale ale societăţilor de interes local.

Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Pe numele primarului comunei constănţene Tuzla, Constantin Micu, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de incompatibilitate.

În iulie 2013, ANI arăta că 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC RAJA SA Constanţa, potrivit rtv.net.

În baza aceluiaşi articol de lege a fost declarat incompatibil şi candidatul la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis.

În prezent procesul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis este pe masa judecătorilor de la ICCJ, instanță unde niciun ales local nu a câștigat până acum într-un proces privind incompatibilitatea.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, care se va pronunţa cu privire la admisibilitatea cererii în 18 noiembrie.

1 comentariu la “Vești bune pentru Klaus Iohannis

  1. Da de ce sa rasufle usurar? Ca noi nu rasuflam usurati! Nu vrem un presedinte incompatibil! Sa nu se ascunda dupa imunitate! Doamne da teziti-va! Nu stie vorbi decat dupa prompter, nu accepta dialogul dezbaterile propuse doar una..nu va da de banuit? Ce saracie? Votam un presedinte marionet?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *