Veşti bune pentru români: Ajutoarele pentru energie, prelungite cu încă un an

comisia europeana UE
Sursa foto: Comisia Europeana

Comisia Europeană a propus săptămâna aceasta Consiliului să prelungească cu un an mai multe dintre măsurile de urgență introduse anul trecut pentru a face față crizei energetice.

Deși Uniunea se află într-o poziție mult mai bună în acest an, iar instrumentele de gestionare a crizei s-au dovedit a fi eficiente pentru a calma piețele și a asigura stabilitatea aprovizionării, prelungirea cu încă 12 luni va oferi o garanție suplimentară, în condițiile în care piețele energetice mondiale rămân tensionate, consideră Comisia. Măsurile includ așa-numitul regulament privind solidaritatea, care conține dispoziții privind transparența pieței GNL și norme implicite de solidaritate în caz de penurie, mecanismul de corecție a pieței și normele de urgență referitoare la accelerarea procesului de autorizare a proiectelor de energie regenerabilă.

Consolidarea rezilienței pieței, accelerând în același timp tranziția către o energie curată și asigurând securitatea aprovizionării cu energie, rămâne o prioritate de top a Comisiei, având în vedere că sezonul de încălzire a început în cea mai mare parte a Europei. Comisia Europeană a lansat săptămâna aceasta un Plan de acțiune pentru rețele – un plan în 14 puncte pentru modernizarea rețelei electrice europene și pregătirea pentru electrificarea sistemului energetic bazat pe surse regenerabile.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL