Un act normativ adoptat în vara acestui an crește valoarea maximă ce poate fi acordată pentru tichetul de masă, începând cu data de 1 ianuarie 2024, la 40 de lei pe zi.
Articolul I din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 69/2023, adoptată vara trecută, stabilește noi valori maxime ale tichetului de masă. Iată articolul relevant:
(1) Începând cu data de 1 august 2023, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 35 lei.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 40 lei.
Așadar, începând cu 1 ianuarie, valoarea nominală a unui tichet de masă care poate fi acordată de angajator angajatului va putea fi de 40 de lei, cu cinci lei peste cea de acum.
„Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, majorarea valorii tichetului de masă în contextul scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, ca urmare a războiului din Ucraina și a liberalizării preţurilor la energie”, scria Ministerul Muncii într-un comunicat de presă emis în vară, când s-a adoptat Ordonanța de Urgență.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News