Vești proaste despre vacanțele de anul acesta. Intră taxa de rezistenţă la criza climatică

turiști
Sursă foto: Unsplash

Anul acesta aduce trei vești proaste pentru vacanțele din vară. Prima, taxarea în Grecia. Începând din acest an, turiștii care călătoresc în Grecia vor fi supuși noii „taxe de rezistență la criza climatică”.

Taxa de „rezistență la criza climatică”

Ce înseamnă această taxă? Pe lângă prețul camerei, va fi calculat un altul, pe ziua de ședere. Taxa va fi percepută pentru toate formele de cazare turistică, inclusiv hoteluri, camere de închiriat, vile și unități de cazare de tip Airbnb.

Veniturile colectate din această taxă vor alimenta un fond special de urgență destinat acoperirii costurilor asociate dezastrelor naturale. Nivelul taxei de rezistență va varia în funcție de categoria unității de cazare și de perioada sejurului.

În această vară, în perioada martie-octombrie, taxa va fi:

Hoteluri 1-2*: 1,5 euro pe cameră/pe noapte

Hoteluri 3*: 3,0 euro pe cameră/pe noapte

Hoteluri 4*: 7,0 euro pe cameră/pe noapte

Hoteluri 5*: 10,0 euro pe cameră/pe noapte

Potrivit hotnews.ro, Grecia își propune să-și întărească măsurile bugetare de protecție împotriva dezastrelor naturale cauzate de schimbările climatice prin introducerea acestei taxe suplimentare.

Taxe pentru a domoli fluxul de turiști
A doua veste proastă: în alte locuri există deja o taxă, cum ar fi în Veneția. Grupurile nu pot fi mai mari de 24 de persoane și fiecare va avea de plătit între 3 euro și 10 euro, în funcție de sezon. Taxa va putea fi plătită online, la automatele din oraș sau la punctele de informare turistică.

În Spania, turiștii care vizitează orașul Sevilla din sud ar putea fi nevoiți în curând să plătească o taxă pentru a explora piața largă și ornamentată Plaza de Espana, a anunțat primăria, ca parte a planurilor de a controla supraîncărcarea turistică într-un spațiu public deschis.

Astfel de măsuri sunt luate și în Austria, de exemplu. Tot pentru a domoli numărul de turiști.

Situația este complicată. Aceste țări și orașe beneficiază enorm de pe urma turiștilor, însă, uneori, este imposibil să acomodeze un număr atât de mare de turiști. În multe luni din an, Barcelona, de exemplu, este un oraș sufocat și nu pot asigura serviciile de bază la standarde de calitate.

Citeste mai mult aici

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: