Skip to content
Puterea Știrilor Video

Vești proaste pentru Dragnea: Kovesi va ancheta de la Bruxelles cazul Tel Drum. Siegfried Mureșan: Are voie să meargă cu dosarul în instanță!

Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, vicepreședinte al PPE în Parlamentul European, invitat în studioul Puterea Știrilor, a vorbit despre ce urmează pentru Laura Codruța Kovesi, după acordul acord final al Parlamentului European și al Consiliului privind numirea ei  în funcţia de procuror-şef european.

Toate deciziile politice legate de desemnarea doamnei Laurei Codruța Kovesi procuror-șef european sunt luate. Mai trebuie doar ștampila. În acest moment mai e nevoie de două parafe, unde nu va fi cu „da” sau „nu”, ci cu „da” sau „da”, din următorul motiv: Parlamentul European a avut o poziție foarte clară dinaintea alegerile europarlamentare.

În Consiliul UE, Franța și-a susținut foarte puternic candidatul, dar vă aduceți aminte că am spus că după alegerile europarlamentare susținerea Franței pentru propriul candidat va scădea pentru că Franța a avut alte priorități, nu funcția de procuror-șef european. Exact asta s-a întâmplat, Consiliul și-a schimbat poziția și a susținut candidatul nostru. A fost foarte important că Parlamentul European a rămas pe poziție. Cel mai important grup din PE, PPE, a rămas pe poziție și a susținut-o pe Kovesi.

Reprezentanții Parlamentului și ai Consiliului s-au întâlnit și au constatat acordul, ambele instituții au aceeași poziție. Acum, noi în Parlamentul European și ei în Consiliu mai trebuie să certificăm acest acord, însă nu mai este niciun fel de decizie, e doar o formalitate. Aceasta este știrea corectă: Laura Codruța Kovesi este primul procuror-șef european”, a declarat Siegfried Mureșan la Putere Știrilor.

Ce atribuții va avea Laura Codruța Kovesi

Vicepreședintele PPE în Parlamentul European a susținut că Laura Codruța Kovesi se va putea ocupa de toate dosarele de fraudă cu fonduri europene, iar cel mai cunoscut exemplu este Tel Drum, firma care a fost controlată din umbră de Liviu Dragnea.

„Se va ocupa de toate dosarele pe fonduri europene din toate statele UE(…) Până acum am avut OLAF, care investiga fraude și nereguli la fonduri europene. Când OLAF a constatat, așa cum a fost și cazul Tel Drum, că este o suspiciune de fraudă cu fonduri europene, nu avea voie să meargă în instanță, trimitea dosarul autorităților din statul respectiv. În unele state procurorii își făceau treaba, ajungeau în instanță, în alte state dosarele nu ajungeau în instanță și nu se întâmpla nimic.

De aceea s-a creat instituția procurorului european. Procurorul-șef european are voie să meargă cu dosarul în instanță. Se creează o instituție cu procurorul-șef european, procurorii delegați din toate statele membre, care au dreptul să meargă cu dosarele în instanță. Este o garanție suplimentară că frauda cu fonduri europene va fi anchetată și cazurile vor fi rezolvate”, a declarat Siegfired Mureșan.

Liviu Dragnea, fost președinte PSD, este pus sub acuzare pentru cinci infracțiuni în dosarul Tel Drum. Două capete de acuzare se referă la abuz în serviciu, în timp ce alte două la fraude fonduri europene. Ba mai mult, există unul și referitor la constituirea unui grup infracțional organizat. Prejudiciul total estimat se ridică la 27 de milioane de euro.

 

16 comentarii la “Vești proaste pentru Dragnea: Kovesi va ancheta de la Bruxelles cazul Tel Drum. Siegfried Mureșan: Are voie să meargă cu dosarul în instanță!

  1. Asta, nu doar ca are destule bube in cap, ea insasi cu „unitatea ei de elita”de la Ploiesti, ca a tradat Tara, dar e si nebuna, de-a binelea… Auzi, prejudiciu de 27 de milioane de Euro! Pai, banii astia sunt inventii de om nebun, U.E,, daca dadea atatia bani, americanii de la Bektel n-ar fi lasat pe nimeni sa se apropie de ei, cu ajutorul cuplului Coldea / Kovesi!

  2. Sper ca Europa Unită sa legifereze si sa treaca la returnarea averilor ilicite, proprietarilor de drept! Adica furturile returnate păgubiților!

  3. Siegfried Muresan,, sa inteleg ca Laura va continua sa vaneze oameni politici, cum o facea in Romania ? Doamne fereste ! Acolo nu o sa-i mai mearga, omule, pentru ca nu va mai fi un Basescu sau un Iohannis care sa-i dicteze ce sa faca. Sau ???? Doamne, nici nu ma gandesc ca si acolo se pot intampla asemenea idiotenii. Dar….mai sti ? Imbecili pot fi peste tot…

    1. Ce tot visezi Baciule?! Cum adica sa „vanezeoameni politici”?! Pai ce sa faca?! Sa se ia de babele care vand patrunjel?! Asta ii e datoria: sa ancheteze cazurile/suspiciunile de coruptie la nivel inalt!
      Tie ti-ar conveni sa dai bani unora pentru anumite proiecte iar ei sa ii foloseassca in scopuri personale?!
      Exact asta trebuie sa faca si din pozitia de procuror european: sa ancheteze cazurile de furt din fondurile europene! E vina ei sau a altora ca cei care ii fura sunt politicieni??????? De unde naiba scoateti unii balariile astea?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *