Skip to content
Politică

Vești proaste pentru Prințul Paul și Remus Truică. Magistrații le-au prelungit arestul

Vești proaste pentru Prințul Paul și Remus Truică. Magistrații le-au prelungit arestul.
Astfel, Curtea de Apel Braşov a prelungit marţi cu încă 15 zile arestul la domiciliu pentru Remus Truică şi Prinţul Paul, în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa.

Remus Truică şi Prinţul Paul au solicitat marţi înlocuirea măsurii cu cercetarea în libertate, însă judecătorii Curţii de Apel Braşov le-au respins cererea.

Amintim că procurorii DNA au extins ancheta în ceea ce îi priveşte pe Paul Philippe al României şi omul de afaceri Remus Truică privind retrocedarea Fermei Băneasa, având suspiciuni în legătură cu retrocedarea nelegală a unei suprafeţe de 47 hectare de pădure situată în localitatea Snagov.

Începând din anul 2006, în contextul în care formulase cereri sau intenţiona să ceară restituirea unor terenuri situate în apropierea Capitalei, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional, o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului infracţional pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor”, arată procurorii în comunicatul de presă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *