Skip to content
Sport

Viața de pompier, cu bune și cu rele: De unde omul fuge, noi mergem să lucrăm

bacauexpres.ro

Redacția Ediția de dimineață a dat detalii din culisele vieții de pompier care reprezintă mai mult decât o meserie, dacă luăm în considerare fiecare intervenție care vine la pachet cu diverse riscuri.

Astfel, redacția a ținut să stea de vorba cu unul dintre pompierii salvatori de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov, Subofițerul operativ principal de la Detașamentul 13 septembrie, Marius Nicolae, potrivit editiadedimineata.ro

În interviul acordat, Marius Nicolae a vorbit despre calitățile pe care trebuie să le aibă un pompier și dacă să fii pompier înseamnă o meserie sau mai degrabă o vocație.

Ca pompier, pot spune că ceea ce facem noi implică mai mult decât o meserie, mai ales din cauza faptului că te expui riscului, că trebuie să fii echilibrat. O vocație, nu știu ce să spun, dacă te perfecționezi repede și te dăruiești cu totul, consider că să fii pompier poate deveni pe parcurs o vocație. Sacrificiu, devotament, echilibru, să fii conștient că în anumite momente situațiile la care te expui sunt la limită, iar faptul că faci parte dintr-un colectiv este important, să ai un grup unit te ajută să treci peste tot și să iasă bine situația.”, a răspuns Marius Nicolae.

În plus pompierul Marius Nicolae a mai vorbit despre felul în care ceilalți îl privesc, respectiv cum reacționează cei din jur când aud care este meseria lui.

Pot spune că cel mai des sunt întrebat dacă e greu, iar răspunsul meu este întotdeauna același: da, la început este greu, dacă privești din afară probabil lucrurile par mai grele, dar cu timpul te obișnuiești și cu acțiunile din teren, capeți destulă experiență. Aceste acțiuni sunt diverse, situațiile de urgență presupun acum mai multe decât stingerea de incendii, așa cum era lumea obișnuită. Acum s-a diversificat totul, sunt salvări de la înălțime, salvări din medii ostile ale vieții, canale mai exact, descarcerări, primul ajutor calificat, chiar și scafandrii și alpiniști.”, a mai adăugat Marius Nicolae.

La sfârșitul interviului, Marius Nicolae a vorbit despre cea mai amuzantă situație în care a fost pusă echipa de intervenție.

Au fost și situații amuzante, cele mai multe au fost până la momentul în care a fost înființată poliția animalelor. Am fost chemați pentru a salva animale, ne urcam în copaci după pisici, alergam câinii pe stradă, am participat și la activități de urgență ce țin de roiurile de albine ce atacau oamenii care treceau pe lângă stupul lor. Însă, o situație cu adevărat comică a fost cu o pisică, care cel mai probabil turbase, era foarte agresivă și am fost chemați. Am ajuns la apartament, iar proprietarul pisicii, cel care ne-a solicitat, era foarte speriat și zgâriat pe piept, dar am subestimat, zicând că nu poate fi atât de rău. Când am intrat în sufragerie, unde era pisica, am găsit-o pe canapea, în poziție de atac și a sărit pe noi. A fost cu adevărat o situație comică, mai ales pentru că ne-am chinuit aproximativ 10 minute să o punem într-o cușcă, nu doream nici să o lovim. Fiind o situație de urgență, ne-au trimis pe noi, când îi este rău omului, mergem să acționăm, de unde omul fuge, noi mergem să lucrăm.”, a adăugat Subofițerul operativ principal de la Detașamentul 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov .

Interviul integral îl găsiți AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *