Skip to content
Coronavirus

Viața după Coronavirus – Patru scenarii posibile (I)

Inverse.com, Barry Lewis/Getty Images

Unde vom fi peste șase, zece luni, un an? Mulți sunt acasă pentru o perioadă incertă, alții și-au pierdut deja slujbele. Oare ce se va întâmpla cu munca noastră, cu toate că deocamdată putem lucra de la distanță. Pandemia a dat o lovitură puternică economiei. Va mai face cineva angajări atunci când vom căuta de lucru? – se întreabă Simon Mair, cercetător, Center for the Understanding of Sustainable Prosperity, Universitatea Surrey.

Iată câteva scenarii privind viitorul, toate perfect posibile, în funcție de modul cum vor reacționa guvernele și societatea în momentul în care pericolul pandemiei va trece. Poate că vom învăța din această experiență pentru a reconstrui o societate mai bună și mai umană. Dar există și varianta cealaltă – în care lucrurile se vor înrăutăți. Niciodată n-a fost mai clar decât acum că avem nevoie de un alt tip de economie, dacă vrem să construim un viitor corect din punct de vedere social și ecologic.

Din punct de vedere economic, sunt patru scenarii posibile: societatea barbară, capitalismul de stat, socialismul radical sau o societate bazată pe ajutor reciproc. Versiuni ale acestor scenarii sunt perfect posibile, dacă nu chiar de dorit.

Coronavirusul, ca și schimbările climatice, sunt probleme generate de însăși structura economiei noastre. Soluția potrivită în cazul amândurora este reducerea activităților non esențiale: dacă produci mai puține mărfuri, folosești mai puțină energie (în cazul mediului); dacă reduci numărul celor care lucrează într-un spațiu comun sau pe cel al călătoriilor (în cazul pandemiei), atunci diminuezi transmiterea virusului. Măsurile de izolare și de distanțare socială au avut efect la Wuhan. Prin urmare, modul de funcționare a economiei ne ajută să înțelegem de ce aceste măsuri nu au fost adoptate mai devreme în Europa și Statele Unite.

Măsurile de izolare fac presiuni asupra economiei globale, astfel încât ne confruntăm cu o recesiune gravă. Acest lucru i-a determinat pe unii lideri mondiali să ceară o relaxare a măsurilor de distanțare socială: „Viețile noastre trebuie să continue. Trebuie păstrate locurile de muncă … Trebuie, da, să revenim la normal”, a afirmat președintele Brazilian Jair Bolsonaro.

Teama de un colaps economic este perfect îndreptățită. Rolul întreprinderilor este acela de a face profit. Dacă nu produc, nu vând. Aceasta înseamnă că nu vor obține profit, deci nu vor putea face angajări. Pe termen scurt, companiile pot să-și păstreze angajații, pentru a face față cererii, atunci când economia își va reveni. Dar dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor recurge la concedieri. Tot mai mulți oameni își pierd locurile de muncă sau se tem că și le vor pierde, prin urmare vor cumpăra mai puține mărfuri. Acest ciclu se repetă, ducând la colaps.

Într-o criză obișnuită, soluția e simplă. Guvernul cheltuiește până când oamenii încep să consume și să lucreze din nou (teoria economistului John Maynard Keynes). Însă de data asta nu dorim ca economia să se redreseze (cel puțin, nu imediat). Ideea este ca oamenii să nu meargă o vreme la locul de muncă, unde pot răspândi boala. Un studiu recent arată că relaxarea măsurilor de izolare de la Wuhan (inclusiv redeschiderea birourilor) prea curând ar putea duce la al doilea val de cazuri, la finalul anului.

Răspunsul corect la pandemia COVID-19, afirmă economistul James Meadway, nu este o economie „de război” – cu o creștere masivă a producției. Mai degrabă, avem nevoie de o economie „anti-război” și de o reducere masivă a producției. Dacă vrem să fim mai pregătiți pentru a face față unei pandemii viitoare, avem nevoie de un sistem capabil să producă într-un mod care să nu însemne pierderea mijloacelor de trai.

Prin urmare, avem nevoie de o mentalitate economică diferită. Avem tendința de a ne gândi la economie ca la modul în care cumpărăm și vindem lucruri, în principal bunuri de consum. Dar nu asta înseamnă sau ar trebui să însemne o economie. Economia este modul în care folosim resursele și le transformăm în lucrurile de care avem nevoie ca să trăim. Dacă privim din acest unghi de vedere, avem mai multe posibilități de a trăi diferit: de a produce mai puține mărfuri fără să punem în pericol viețile oamenilor. Dar cum să produci mai puțin și totuși să păstrezi numărul locurilor de muncă? Una dintre sluțiile propuse de unii specialiști este reducerea duratei săptămânii de lucru sau încetinirea ritmului muncii, eliminarea presiunii. Acestea nu se aplică în cazul pandemiei, în care scopul este reducerea contactului și nu a producției, însă idea de bază este aceeași: de a putea trăi fără a fi dependent de un salariu.

Pandemia ne arată că multe locuri de muncă nu sunt esențiale și că, atunci când lucrurile iau o întorsătură proastă, nu avem suficienți oameni în domenii ca sănătate, servicii. Într-o societate în care valoarea de schimb este principiul director al economiei, bunurile de bază ale vieții sunt disponibile pe piață. Asta înseamnă că trebuie să le cumperi, iar pentru asta ai nevoie de un venit, deci de un loc de muncă. Pe de altă parte, cele mai radicale (și eficiente) răspunsuri pe care le vedem la pandemie sunt o provocare pentru supremația pieței și a valorii de schimb. Guvernele iau astăzi măsuri care acum trei luni păreau imposibile. În Spania, spitalele private au fost naționalizate. În Regatul Unit, perspectiva naționalizării diferitelor rețele de transport a devenit ceva real. Iar Franța tocmai și-a declarat disponibilitatea de a naționaliza marile întreprinderi.

De asemenea, asistăm la niște schimbări dramatice în ce privește piața forței de muncă. Țări precum Danemarca și Regatul Unit le oferă oamenilor un venit pentru a-i împiedica să meargă la muncă. Aceasta este o parte esențială a unor măsuri de izolare reușite. Aceste măsuri sunt departe de a fi perfecte. Cu toate acestea, este o schimbare de mentalitate de neconceput acum câteva luni: trecerea de la principiul că oamenii trebuie să muncească pentru a-și câștiga venitul la ideea că oamenii merită să trăiască și dacă nu pot munci. Această schimbare anulează tendințele dominante din ultimii 40 de ani. Până acum, piața și valoarea de schimb au fost considerate cea mai bună modalitate de a conduce o economie. Sistemele publice au fost supuse unor presiuni tot mai mari, ca și cum ar fi întreprinderi menite să aducă bani.

COVID-19 pare să fi inversat brusc această tendință; a scos de pe piață bunuri din domeniul sănătății și al muncii și și le-a plasat în mâinile statului. Nu tot ce vine de la stat este neapărat bun. Însă, spre deosebire de piață, statul nu urmărește doar valoarea de schimb. Toate aceste schimbări ne dau speranțe. Ne dau șansa de a salva multe vieți. Dar de ce ne-a trebuit atât de mult să ajungem aici? De ce au fost multe țări atât de slab pregătite să-și încetinească producția? Răspunsul constă într-un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății: Pentru că nu au avut „mentalitatea” corectă. De 40 de ani a existat un consens economic general. Acest lucru a limitat capacitatea politicienilor și a consilierilor lor de a vedea fisuri în sistem sau de a imagina alternative. Această mentalitate este determinată de două credințe legate între ele: piața este cea care garantează calitatea vieții, prin urmare trebuie protejată și piața va reveni întotdeauna la normal după perioade scurte de criză. Aceste opinii sunt comune multor țări occidentale. Însă acestea par a fi mai mai puternice în Regatul Unit și în SUA, ambele prost pregătite în modul în care au acționat împotriva răspândirii pandemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *