Skip to content
Coronavirus

Viața după Coronavirus – Scenariul 4. Societatea bazată pe ajutor reciproc: răspuns descentralizat, protecția vieții este prioritară

Simon Mair

Ajutorul reciproc este al doilea scenariu în care alegem ca protecția vieții să fie principul de bază al economiei. Însă, în acest scenariu, statul pierde rolul principal. Locul acestuia este luat de grupuri de persoane sau de firme care încep să organizeze acțiuni de susținere și îngrijire în cadrul comunităților lor.

Riscul acestui scenariu este faptul că grupurile mici nu dispun de resursele necesare pentru a asigura nevoile medicale, spre exemplu. Însă ajutorul reciproc poate crea un sistem mult mai bun de transmitere și prevenire, prin construirea unor rețele de ajutor comunitar care să-i protejeze pe cei vulnerabili și să supravegheze respectarea regulilor de izolare. Cea mai ambițioasă formă a acestui scenariu prevede apariția unor structuri democratice noi: grupări ce au abilitatea de a mobiliza resurse necesare cu o oarecare rapiditate, oameni care muncesc împreună pentru a găsi o soluție aplicabilă la nivel regional împotriva răspândirii pandemiei și, dacă au cunoștințele necesare, chiar de a trata pacienți.

Acest tip de scenariu ar putea apărea în urma oricărui alt scenariu. Este o posibilă cale de ieșire din scenariul societății barbare sau al capitalismului de stat. În plus, acesta ar putea aduce îmbunătățiri scenariului socialismului de stat. Știm deja că răspunsul de tip comunitar a fost esențial în lupta împotriva răspândirii epidemiei de Ebola din Africa de Vest. De asemenea, putem deja vedea semnele acestui scenariu la grupurile care donează pachete de îngrijire și oferă sprijin în anumite comunități. Putem, desigur, să interpretăm acest lucru ca răspuns la eșecul statului de a avea o reacție adecvată, sau ca pe o soluție pragmatică și plină de compasiune venită din partea societății în perioadă de criză.

Toate aceste patru scenarii sunt extreme, simplificate și e probabil ca anumite caracteristici să treacă de la unul la celălalt. În cel mai negru dintre scenariile posibile, vom trece de la capitalism la societatea barbară. Scenariul de dorit este să găsim o cale între socialismul de stat și societatea bazată pe ajutor reciproc: un stat democratic puternic, capabil să mobilizeze resurse importante pentru a construi un sistem de sănătate solid, să-i protejeze pe cei slabi de schimbările pieței și să le permită oamenilor și grupurilor de organizații să asigure rețele de suport mai degrabă decât să creeze nenumărate slujbe inutile. Criza prin care trecem ne-a arătat deficiențele sistemului actual; prin urmare e nevoie de schimbări sociale radicale, cum ar fi trecerea de la schimbarea principiilor care ne guvernează economia și construirea unui sistem capabil să ne apere pe viitor în fața unor pandemii sau a unor schimbări climatice dramatice.

Simon Mair, cercetător, Center for the Understanding of Sustainable Prosperity, Universitatea Surrey, Inverse.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *