Aflat joi, la Sibiu, la conferinţa „Lider, manager, şef. Sau, poate, niciuna dintre ele?” în faţa studenţilor Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu, a vorbit despre condițiile în care țara noastră poate să adere la moneda euro.
Astfel, Bogdan Olteanu a explicat că România ar putea fi pregătită pentru introducerea monedei unice europene abia peste aproximativ 10 ani, și asta în condițiile în care demersurile ar fi începute în toamna acestui an.
Olteanu consideră că România ar fi „rezonabil” pregătită peste 7 – 10 ani.
USRPLUS și-a dat arama pe față: alianța nu este interesată de suferința românilor din spitale
România, repetentă la capitolul Educație. Românii sunt printre cei mai slab educați europeni
Remus Ștefureac, director INSCOP Research, confirmă ascensiunea AUR: A devenit al treilea partid din România
Liberalii propun ”o cale de mijloc” – PNL să preia Sănătatea, cu Nelu Tătaru ministru: ”A dovedit deja că știe ce are de făcut”
Senatorul PNL Daniel Fenechiu vine la Puterea Știrilor. Transmisiune LIVE pe pagina de Facebook
„Ca să termini un proces trebuie mai întâi să îl începi şi România încă nu a început pregătirea trecerii la euro. Dacă l-am începe – să zicem – în această toamnă, probabil că, din punct de vedere tehnic, într-o perioadă de 7 – 10 ani am putea să fim rezonabil pregătiţi”, a spus Bogdan Olteanu,citat de gândul.info.
Olteanu a explicat legătura dintre aderarea la moneda unică și viaţa politică din țara noastră.
„România s-a angajat să adere la euro. Am scris-o şi în Constituţie, am votat-o la referendum. Nu am scris când se va întâmpla acest lucru. Există ţări în care politicul apreciază că e mai bine mai târziu. De exemplu, în Ungaria, Guvernul a decis că atunci când Ungaria va ajunge la nivelul de trai – să zicem – la 90% din media UE, atunci o să pună problema aderării. Din ce am văzut noi în ţări care au aderat, două treimi din nivelul de trai e un nivel rezonabil ca să poţi să te duci acolo fără să ai dificultăţi”, a explicat viceguvernatorul BNR.
Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a susţinut, joi, la Sibiu, conferinţa „Lider, manager, şef. Sau, poate, niciuna dintre ele?” în faţa studenţilor Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
Data….viitoare ! Atunci vom…adopta euro !