Skip to content
Politică

Vicepremier, anunț de ULTIMA ORĂ privind votul din diaspora. Ce s-ar putea întâmpla după ora 16.00

Mii de oameni stau încă de la această oră la coadă în fața secțiilor de votare din diaspora. Problemele din turul I se repetă și la cel de-al doilea scrutin.

Vicepremierul Daniel Constantin a declarat că există informaţii potrivit cărora s-ar intenţiona ca „mulţi” alegători din străinătate să iasă la vot după ora 16,00, pentru a bloca secţiile de votare.

„Din păcate, mai sunt şi alte elemente care au încercat să deturneze ceea ce s-a întâmplat în diaspora şi cred că încearcă în continuare. Cred că nu o să le reuşească, românii or să voteze toţi cei care şi-au dorit, chiar dacă sunt semnale că mulţi doresc ca după ora 16,00 să vină la vot în străinătate, să blocheze secţiile (…) Cu toţii ne dorim ca toţi români, indiferent unde sunt, să voteze. Este un drept constituţional, pe care şi l-au câştigat în 1989 şi vreau să şi-l exercite cât mai mulţi dintre aceştia. (…) Cred că vor vota toţi care vor fi în faţa secţiilor în această zi şi vom avea un preşedinte mai mult decât legitim după această seară”, a declarat Daniel Constantin.

Daniel Constantin a votat, împreună cu soţia, la o secţie din zona centrală a municipiului Piteşti.

3 comentarii la “Vicepremier, anunț de ULTIMA ORĂ privind votul din diaspora. Ce s-ar putea întâmpla după ora 16.00

    1. Daca intr-adevar doreai sa votezi, stateai la coada. Eu in ’90 am stat 3 ore la coada sa votez. Si nu cred afirmatia ca esti votant Ponta…

  1. pe MINE ASA ZISA DIASPORA MA ENERVEAZA. Domnilor aveti dreptul la vot, dar votul nu este obligatoriu si nciunde nu scrie ca aveti dreptul la doua sectii de votare – una in tara si alta in Diaspora (aici nu vorbesc de turistii romani sau cei aflati cu serviciul). Voi figurati pe niste liste permanente de votare in Romania pentru care toti romanii am platit sa se faca sectii de votare. Ati plecat in Occident – e OK, da de ce nu v-ati radiat din listele din tara si nu v-ati inscris pe listele elctorale de la ambasade si consulate ca sa stim cati veti vota acolo si sa nu va mai facem sectii in tara? Voi va bateti joc de noi? Va credeti mai egali decat noi? Voi obligatii civice nu aveti? ca m-0am saturat de blabalageala asta cu dreptul la vot al diasporei. Asumatui-va desteptilor civismul pana la capat si nu va bateti joc de noi, cei din tara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *