Vicepreşedintele CSM, Daniel Horodniceanu, cercetat disciplinar după ce a sfidat doi polițiști în trafic

Daniel Horodniceanu
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / ILONA ANDREI

Procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară în legătură cu dialogul pe care acesta l-a purtat cu un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic.

„Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare prealabile faţă de procurorul Daniel-Constantin Horodniceanu. Cercetarea disciplinară este o etapă confidenţială şi obligatorie a procedurii disciplinare, în cadrul căreia se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei magistratului cercetat disciplinar”, se precizează într-un răspuns al IJ transmis, miercuri, Agerpres.

Potrivit sursei citate, la finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, fie respingerea sesizării în cazul în care se constata că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare.

Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.

Conform unei înregistrări video apărute în spaţiul public, el i-a întrebat poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi le-a spus că îi va contacta pe superiorii lor.

În momentul în care unul dintre poliţişti a răspuns că nu îl cunoaşte, Daniel Horodniceanu i-a menţionat că a condus DIICOT şi este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţ.

Daniel Horodniceanu. Sursa foto: jurnalist.ro

„Sunt procuror-şef Daniel Horodniceanu de la Crimă Organizată. Nu mă cunoaşteţi?”, a spus actualul vicepreşedinte al CSM.

„Nu vă cunosc”, a venit replica agentului de poliţie.

„Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare? Dar de unde sunteţi dumneavoastră, de la Vaslui sau de la Iaşi?”, a întrebat Daniel Horodniceanu, moment în care unul dintre agenţii de poliţie îşi declină identitatea şi precizează că este de la Secţia 1 Poliţie Rurală.

În aceeaşi filmare este surprins momentul în care vicepreşedintelui CSM îi sunt solicitate actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al maşinii şi poliţa de asigurare.

„Eu am să vă dau legitimaţia mea de procuror şi am să vă mai întreb o dată de ce m-aţi oprit?”, a continuat Horodniceanu.

Agentul de poliţie îi răspunde că a fost oprit pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară în trafic, a făcut o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi rula cu o viteză mai mare decât prevederile legale. Poliţistul i-a transmis că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele pentru că a dorit să îi atragă atenţia la greşelile din trafic.

„Vă rog să îmi mai spuneţi o dată cum vă numiţi”, a continuat Horodniceanu, în timp ce îi înmâna o parte dintre documentele solicitate.

„Sunteţi scrupuloşi la datorie. (…) Vă faceţi treaba pe strada principală dintr-un sat? (…) Am să vorbesc cu şeful IPJ, domnul Gîtlan”, a adăugat Daniel Horodniceanu.

Ulterior, el le-a comunicat poliţiştilor că este procuror de 25 de ani, iar în 2016 a vorbit cu fostul ministru Gabriel Oprea pentru majorarea salariilor poliţiştilor cu 15%.

După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat nicio normă rutieră şi întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti, care îl cunoşteau.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: