Vicepreședintele Parlamentului European atacă dur bâlbâielile statului român după incidentul cu drona

Sursa foto: Facebook - Victor Negrescu

Victor Negrescu a criticat comunicarea publică după incidentul cu drona, referindu-se la președintele Nicușor Dan și la ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. Social-democratul, vicepreședinte al PE susține că subiectul trebuia tratat cu maximă seriozitate și actorii relevanți ai statului român ar trebui să se coordoneze mai bine atunci când fac declarații publice.

„Sunt inadvertențe între declarațiile președintelui României și declarația pe care a avut-o ministrul Apărării. (…) Remarcăm faptul că întreaga comunitate internațională a transmis public mesaje de solidaritate cu România, atacând practic această testare a capacității de apărare a României”, a declarat Victor Negrescu.

Europarlamentarul susține că trebuia să existe niște proceduri clare, ori din toate comunicările publice ale Ministerului Apărării reiese că nu avem așa ceva.

Temeri la nivelul populației generate de declarațiile neclare

„Nu poți să spui, pe de-o parte că piloții decid, de cealaltă parte să spui că responsabilul de zonă decide și să avem un ministru al Apărării și un președinte responsabili de zona de apărare iar aceștia să nu fie implicați direct în luarea unei astfel de decizii”, a arătat Negrescu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: