Skip to content
Politică

Victor Ciutacu, despre OUG pe Justiție: Unul dintre puținele lucruri bune făcute de Tudorel Toader

Nord Est News

Jurnalistul Victor Ciutacu a declarat, joi, pentru PSNews.ro că ”nu i se pare nimic dramatic” în privința publicării în Monitorul Oficial a OUG care modifică legile Justiției, dimpotrivă o consideră unul dintre lucrurile bune făcute de Tudorel Toader. Totodată, acesta a comentat și declanșarea ministrului Justiției a procedurii de numire a procurorului general, pe care o consideră firească.

”Nu mi se pare nimic dramatic și o să fiu cumva contravalului, nu mi se pare nimic rău într-o secție independentă (…) evident trebuie să existe o subordonare a tuturor procurorilor din țara românească la fel cum trebuie să existe în orice alte instituții, însă faptul că procurorii sunt independenți și că nu se mai poate bloca o anchetă prin decizia unilaterală a unui șef de instituție, mi se pare OK, adică ordonanța asta sau o parte a ei, cel puțin, mi se pare unul dintre puținele lucruri bune făcute de Tudorel Toader de la instalarea în funcție”, a afirmat Ciutacu.

De altfel, jurnalistul este de părere că prin noua OUG adoptată de Guvern  și publicată în Monitorul Oficial va reuși ”să smulgă monopolul deciziei în Justiție”.

”Nu mi se pare nimic în neregulă, mi se pare în neregulă cum funcționa sistemul până acum. După părerea mea, sistemul de Justiție funcționează prost și am serioase îndoieli că va funcționa mai bine de mâine încolo, dar măcar s-a făcut un pas, astfel încât să se reuseașcă să se smulgă monopolul deciziei în Justiție pe care-l exercită un anumit grup de interes”, a mai spus Ciutacu.

Totodată, acesta cataloghează drept ”firesc” gestul lui Tudorel Toader de a declanșa procedura de numire a procurorului general.

”E foarte corect demersul pe care l-a făcut, mandatul domnului Lazăr expiră în aprilie, dacă nu mă înșel și la cum merge justiția din România, am serioase îndoieli, că până la sfârțitul lunii aprilie se va da o sentință în dosarul în care domnul Lazăr contestă propria-i destituire, deci domnul Lazăr va fi bine mersi pe funcție până la sfârșitul mandatului domniei sale. Tocmai pentru a nu exista interimate mi se pare firesc ca la momentul în care expiră mandatul acestui domn să fie pregătit viitorul procuror general, care, sigur conform legii poate fi și domnul Lazăr” a conchis Ciutacu.

Jurnalistul a mai afirmat că noul procuror genera va fi ”cel cu cele mai  bune în relații în sistem”.

”Să mă apuc să dau eu sfaturi pe cine să numească ei procurorul general mi se pare prea mult, nu consider că trebuie să mă exprim (…) Vorba aia, ca la fotbal, pe vremuri, cel mai bun să câștige. Evident că nu va câștiga cel mai bun, va câștiga cel cu cele mai  bune în relații în sistem, că așa se întâmplă întotdeauna în România, cine e persoana aia, nu mă întrebați că eu habar n-am și sincer să fiu, nici nu am insomnii noaptea că nu știu cine va fi viitorul procuror general”.

Reamintim că ordonanța de urgență care a modificat, a treia oară în nici jumătate de an, legile justiției a fost publicată, miercuri seară, în Monitorul Oficial, nr. 137. Asta înseamnă că prevederile ei intră în vigoare. Prima consecință: se schimba regulile de desemnare a procurorilor de rang înalt, iar judecătorii vor putea și ei să conducă marile parchete. Actul normativ aduce independenţa deplină pe investigații nou înființatei secții pentru investigarea magistraților

A doua zi după publicare, joi,  ministrul Justiției a declarat procedura de  înlocuire a lui Augustin Lazăr la Parchetul General. Detalii AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *