Jurnalistul Victor Ciutacu face o observație interesantă și o paralelă între cazul anchetat de procurorii DNA împotriva lui Cristian Popescu Piedone și decizia lui Ilie Bolojan de a oferi acces unor privați la datele Guvernului.
Victor Ciutacu susține că atât Piedone, cât și Ilie Bolojan au oferit informații unor persoane neautorizate și așteaptă ca cei doi să fie tratați similar de către procurorii DNA.
”Cristian Popescu Piedone este cercetat de DNA pentru că ar fi pemis accesul unor persoane neautorizate la informaţii care nu erau destinate publicităţii. Astept o masura similara si in cazul lui Ilie Gavril Bolojan. Pe cazul cu “voluntarii” fara carte de munca la guvern care se sacrifica sa ne scoata din criza”, scrie Victor Ciutacu.
Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar și i s-a interzis exercitarea funcției de șef al Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor (ANPC) în urma perchezițiilor de marți. Piedone este acuzat că ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic.
Pentru faptele sale, Bolojan l-a demis pe Piedone de la șefia ANPC
Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din funcția de președinte al ANPC. Ordinul a fost semnat de premierul Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a semnat decizia de eliberare din funcția de președinte ANPC a lui Cristian Popescu Piedone. Decizia a fost luată miercuri „după analiza actelor primite de la ANPC și DNA din care rezultă ca dl Cristian -Victor Popescu Piedone nu își mai poate îndeplini atribuțiile de serviciu”, au explicat reprezentanții Guvernului.
Atribuțiile sale vor fi preluate de vicepreședintele ANPC Sebastian Ioan Hotca până la numirea unui nou șef al instituției în condițiile legii, au precizat reprezentanții Guvernului.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News