Skip to content
Politică

Victor Ciutacu, scenariu pentru PNL: Are toate datele să se aleagă praful, dar, ca printr-un miracol… EXCLUSIV

Scandalul Bogdan Olteanu. Jurnalistul Victor Ciutacu a oferit, luni, pentru PSnews.ro, o previziune inedită pentru PNL, care l-a propus pe Olteanu pentru funcţia de viceguvernator al BNR.

În ceea ce priveşte Banca Naţională a României, ziaristul a estimat că imaginea acestei instituţii nu va avea prea tare de suferit, în condiţiile în care BNR a rezistat unor scandaluri mult mai mari, precum cele legate de falimentele bancare din anii ’90.

„Nu e ceva obişnuit ca un viceguvernator al Băncii Naţionale să fie reţinut pentru luare de mită, dar, după Revoluţie, Banca Naţională n-a căzut în imagine şi în – hai să zicem – încrederea populaţiei (deşi am mari dubii cu privire la veridicitatea sondajelor de opinie şi a cercetărilor sociologice, în general), BNR-ul nu s-a prăbuşit nici măcar după falimente bancare răsunătoare (de genul Bancorex sau Banca Agricolă) – nu văd de ce s-ar prăbuşi cu un viceguvernator implicat într-un scandal de corupţie. Mă rog: o lovitură de imagine suferă – probabil – la nivel de imagine şi relaţii externe. Adică nu e un lucru comun să-ţi salte Miliţia de pe stradă un viceguvernator de bancă centrală. Însă – una peste alta – nu cred că e o tragedie americană. Nu m-am dat în vânt niciodată după Banca Naţională: nici înainte, nici după reţinerea lui Bogdan Olteanu, aşa că n-am niciun motiv să-i tămâiez. În România, de când e DNA-ul vedetă naţională, nici măcar nu mai par neobişnuite scandalurile de corupţie – s-a obişnuit lumea: şi cu sume, şi cu nume. Aşa că nu mi se pare că se tăvăleşte cineva pe jos de grija Băncii Naţionale a României”, ne-a spus Victor Ciutacu.

Pe de altă parte, realizatorul de la România TV nu vede cu ochi buni situaţia PNL, în contextul problemelor penale pe care le are acum garnitura de tineri liberali promovată în deceniul trecut chiar de către preşedintele de atunci al Partidului Naţional Liberal: Călin Popescu-Tăriceanu.

„Nici nu ştiu la liberali ce trebuie să se mai întâmple, ca să se prăbuşească de tot partidul ăla. La cum e condus şi la cum se comportă în spaţiul public, are toate datele să se aleagă praful de el, dar, ca printr-un miracol, văd că – de bine, de rău – rezistă. Au un procentaj decent, acolo (nici prea mare, nici prea mic). În mod normal, ar trebui să sufere Alina Gorghiu, date fiind relaţiile pe care le-a avut cu Bogdan Olteanu şi în ideea tinerilor liberali competenţi pe care – fatalitate! – i-a promovat Tăriceanu la vremea respectivă şi care aproape toţi acum au ajuns să aibă grave probleme. Dacă-i luăm pe lotul ăla vechi, sunt toţi băgaţi. Astăzi, dau cu subsemnatul sau sunt trimişi în judecată (de exemplu, Scutaru). Asta spune multe despre modul cum s-a reformat clasa politică, în general, că nici tinerii de la PSD n-au fost nişte lumini. Una peste alta, în mod normal, PNL-ul ar trebui să aibă de suferit – dar asta într-o ţară normală şi într-o societate normală (ceea ce nu e cazul României)”, a detaliat Ciutacu.

Nu în ultimul rând, Victor Ciutacu a vorbit despre apariţia pe surse a numelui lui Călin Popescu-Tăriceanu chiar în prima zi a relatărilor mediatice despre dosarul penal de la DNA al lui Bogdan Olteanu.

„În primul rând, pentru că Olteanu, în ultima perioadă a lui Tăriceanu, era un factotum în partid: făcea, dregea, negocia, numea… Era un pol de putere foarte important Bogdan Olteanu la vremea respectivă şi era considerat mâna dreaptă a lui Tăriceanu. De ce s-a vehiculat numele lui Tăriceanu? (N-am nicio dovadă că banii sau o parte din ei ar fi ajuns sau nu la Tăriceanu.) Probabil pentru că era un moment prielnic ca să-l omoare politic şi să rezolve şi ALDE, care, în definitiv, este un partid de lider. Dacă se duce Tăriceanu pe apa sâmbetei sau la puşcărie (Doamne, fereşte pentru el!), se alege praful de partidul ăla (nu mai există) şi se alege praful şi de toată construcţia PSD-ului, alături de ALDE”, a punctat jurnalistul.

Nu în ultimul rând, ziaristul a arătat cine ar avea de câştigat din eventuala implicare a preşedintelui Senatului în tot acest scandal.

„Toată lumea din partea cealaltă a spectrului politic: de la domnul Iohannis până la liberalii al căror preşedinte le-a fost Tăriceanu. Nu ştiu Băsescu dacă ar avea vreun interes. Dacă stai şi te uiţi, teoretic, la concurenţa pe aşa-zisa dreaptă a partidelor mici, l-ar avantaja pe Băsescu prăbuşirea lui Tăriceanu. ALDE şi PMP sunt cele două partide de la care se aşteaptă lumea să fie acolo, la limită – să treacă sau nu pragul Parlamentului. Deci pe Băsescu l-ar avantaja, dar, practic, văd că nu pedalează foarte mult pe scandalul ăsta şi nu se grăbeşte în a da cu picioarele în Tăriceanu, ceea ce pare că, totuşi, nu duce neapărat la o implicare a lui Traian Băsescu, deşi noi suntem obişnuiţi să-l bănuim implicat în tot şi-n toate”, a încheiat Victor Ciutacu.

1 comentariu la “Victor Ciutacu, scenariu pentru PNL: Are toate datele să se aleagă praful, dar, ca printr-un miracol… EXCLUSIV

  1. Reformarea este o gogorita. Asa cum Ro este doar o colonie si nu un stat de drept, desi toata lumea pronunta aceste cuvinte, asa este si cu reformarea. Cu cine sa reformezi? Cu copiii parintilor lor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *