Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a transmis luni un mesaj de mobilizare pentru colegii săi din Partidul Social Democrat, subliniind importanța unității și a reprezentării viziunii social-democrate în Parlamentul României.
„Partidul Social Democrat poate învăța din cele întâmplate și are resursele necesare și proiectele pentru o dezvoltare sustenabilă a României. Fiind membru de la 18 ani în acest partid cunosc ce oameni capabili avem pe plan local și național și sunt convins că putem demonstra în următoarea săptămână că este nevoie de o bună reprezentare a viziunii social democrate în Parlamentul României”, a scris Victor Negrescu pe Facebook.
El a făcut apel la colegi și simpatizanți să rămână mobilizați pentru a răspunde mai bine așteptărilor cetățenilor.
Europarlamentarul a atras atenția asupra rupturii dintre clasa politică și societate, subliniind că aceasta ar trebui să dea de gândit partidelor politice.
„Implicarea în politică nu e o meserie, este un țel, o luptă pentru un ideal, pentru oameni, pentru comunitățile noastre locale, pentru România și pentru valorile noastre. Rămân fidel principiilor noastre social democrate europene și sunt convins că astfel vom recâștiga încrederea românilor din țară și din străinătate”, a mai spus Victor Negrescu.
Pentru mai multe informații citește AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News