Victor Negrescu, consilierul premierului: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

Victor-Negrescu

Raportul semestrial al Comisiei Europene arată că deficitul bugetar în România va depăși ținta stabilită de Executiv. Economia a încetinit anul trecut, iar Executivul nu a luat măsuri suficiente pentru a rezolva acest lucru, mai arată raportul. Pentru acest an, Comisia Europeană apreciază o creștere economică de până la 3 procente până la finalul anului viitor.

Europarlamentarul Victor Negrescu, consilier al premierului Ciolacu, a menționat pentru PS News că deficitul va fi mai scăzut decât cel pronozat în prezent de către Comisia Europeană argumentând că avem o creștere economică care este rezultatul investițiilor deși, în trecut, era reprezentat de consum.

“Lucrăm îndeaproape cu Comisia Europeană pentru a reduce deficitul și am reușit deja lucrul acesta anul trecut, comparativ cu anul 2022.

Chiar și anul trecut, Comisia Europeană ne dăduse o prognoză privind deficitul mult mai mare decât cea realizată, însă am reușit să îndeplinim targetul și să reducem deficitul consistent”, spune Victor Negrescu.

Comisia Europeană mai apreciază că economia României va crește în 2024 și 2025 până la 3 la sută dacă și partenerii comerciali ai țării noastre sunt pe plus, iar consumul privat nu cunoaște modificări.

„Analizele Guvernului României arată că și anul acesta deficitul urmează să scadă comparativ cu anul trecut. Evident, avem o țintă la nivel European: să ajungem la un deficit de 3%. În cazul României vorbim de cheltuielile de apărare. 2,5% din PIB merg către zona de apărare și în consecință, dat fiind necesarul de securitate pe care îl avem, este evident că trebuie să luăm inclusiv aceste aspecte în calcul, atunci când facem investiții. Aproximativ jumătate din statele membre din Uniunea Europeană nu îndeplinesc acest deficit, anul acesta, în contextul pe care îl traversăm, în mod special”, a explicat Victor Negrescu.

Victor Negrescu: „Pentru prima dată, după mulți ani, creșterea economică din România este rezultatul investițiilor”

„Trebuie să menționez că noi am discutat cu Comisia Europeană când Comisia a fost la București, săptămâna trecută, aceste aspecte și aceștia au subliniat faptul că este pentru prima dată după mulți ani când actuala creștere economică pe care o are România este rezultatul investițiilor. Deci, practic, motorul economic este reprezentat de investiții, deși în trecut era reprezentat de consum, ceea ce e de bun augur și ne permite nouă să fim încrezători că deficitul va fi mai scăzut decât cel prognozat în prezent de către Comisia Europeană”, este opinia lui Victor Negrescu.

Comisia Europeană arată că economia României a încetinit în 2023, dar se preconizează o accelerare în 2024, deși riscurile de scădere rămân semnificative. Potrivit previziunilor intermediare de iarnă 2024 ale Comisiei, se preconizează că în 2024 și 2025 creșterea economică se va accelera treptat până la aproximativ 3%, susținută de o creștere robustă a veniturilor reale disponibile ale gospodăriilor, pe măsură ce inflația continuă să scadă și condițiile financiare se îmbunătățesc.

Comisia avertizează că impact negativ asupra creșterii ar putea avea o creștere mai mică decât cea preconizată în cazul partenerilor comerciali ai României, o dezinflație mai lentă sau o redresare mai îndelungată a consumului privat, împreună cu întârzieri în absorbția fondurilor UE.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: