Chestorul Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, i-a solicitat preşedintei legislativului european, Roberta Metsola, sprijin pentru aderarea României la spaţiul Schengen în perspectiva Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, inclusiv pentru atacarea la Curtea de Justiţie a UE a unui eventual nou veto al Austriei, informează un comunicat al biroului său de joi.
„Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este un susţinător al aderării României la spaţiul Schengen. Motiv pentru care am discutat despre perspectivele viitorului Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne, care va avea loc peste câteva săptămâni şi despre stadiul negocierilor purtate la nivel înalt, inclusiv la nivelul familiei politice de dreapta din care face parte cancelarul austriac”, a precizat Negrescu în comunicat.
El a adăugat că a dorit să îi mulţumească Robertei Metsola pentru eforturile depuse şi totodată „să discutăm despre opţiunile pe care le poate avea România în cazul exercitării unui nou veto de către guvernul de dreapta din Austria”.
„Am solicitat suport, astfel încât Parlamentul European să sprijine România, în eventualitatea unui nou refuz, în realizarea unui demers legitim pentru apărarea valorilor europene prin care să ne cerem drepturile chiar şi la Curtea de Justiţie a UE”, a declarat eurodeputatul român.
Eurodeputatul social-democrat a solicitat aderarea României la spaţiul Schengen şi cu ocazia dezbaterii la care a participat prim-ministrul Bulgariei, Nikolay Denkov, în plenul PE reunit la Strasbourg.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News